România la Târgul Cărţilor Bune de la Wrocław
România va fi prezentă pentru al doilea an consecutiv la Târgul Cărţilor Bune de la Wrocław, cu un stand național, organizat de Institutul Cultural Român de la Varșovia. Ediţia din acest an, a XXVI-a, se desfășoară în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie
Participarea României la Festivalul Internațional de Fotografie din Tel Aviv
În perioada 23 noiembrie – 2 decembrie 2017, în diverse locații alternative din Tel Aviv, va avea loc Festivalul Internațional de Fotografie. Ajuns în acest an la ediția a V-a, a cărei temă este Identitatea, Festivalul reprezintă cel mai important eveniment
Dublu eveniment la Veneţia cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României
Vineri, 1 decembrie 2017, la ora 17. 00, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în splendida şi rafinata atmosferă oferită de Scuola Grande di San Marco din Veneţia (Portego delle Colonne, Campo SS. Giovanni e Paolo), va avea loc inaugurarea expoziţiei
Președintele ICR, Liliana Țuroiu, la deschiderea Gaudeamus: „Prin cărți, deschidem cu adevărat ușile Europei”
La deschiderea de miercuri a celei de-a 24-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus — Carte de Învățătură, care va avea loc până duminică, 26 noiembrie 2017, în Pavilionul Central al Romexpo, au fost prezente numeroase oficialiatăți, alături de scriitori
Lansarea volumului „Goodbye Bukarest", la ICR Stockholm
ICR Stockholm organizează, pe data de 21 noiembrie, începând cu ora 18. 00, un eveniment literar dedicat lansării volumului în limba suedeză „Goodbye, Bukarest (2017, editura Weyler ) a scriitoarei suedeze de origine germană Astrid Seeberger. Evenimentul este
România, la Târgul de Carte al Sileziei de la Katowice
România va fi prezentă în premieră la Târgul Internaţional de Carte al Sileziei de la Katowice, cu un stand național, organizat de Institutul Cultural Român de la Varșovia. Ediţia din acest an, a treia, se desfășoară în perioada 10-12 noiembrie 2017, la
România participă la a șasea ediţie a Bienalei de Creaţie Tânără Contemporană JCE 2017 – 2019
Bienala de Creaţie Tânără Contemporană - Jeune Création Européene (JCE) expune la Montrouge, Franţa, noile talente europene ale artei plastice contemporane. România este invitată în premieră să participe!Expoziţie inaugurală a Bienalei din 12 octombrie la
România la Târgul Internaţional de Carte de la Cracovia
România va fi prezentă la cea de-a 21-a ediție a Târgului Internaţional de Carte de la Cracovia, cu un stand național, organizat de Institutul Cultural Român de la Varșovia, marcând astfel a treia participare consecutivă la această sărbătoare a cărţii,
Corala Sacerdotes duce cântări sfinte la Istanbul
Luna octombrie se anunță aducătoare de bucurie pentru iubitorii muzicii, pentru românii care trăiesc în Turcia, dar și pentru publicul local interesat de tradițiile și obiceiurile noastre. Corala Sacerdotes va avea două concerte la Istanbul, primul va avea loc
Toamnă cinematografică românească în Belgia și Luxembourg
ICR Bruxelles susține o amplă participare românească, în Belgia, la Festivalul Internațional al Filmului Francofon (FIFF) de la Namur (29 septembrie-6 octombrie 2017), la Festivalul internaţional de film de la Ghent FFG (10-20 octombrie 2017), și în Luxembourg,
Festivalul EuRoCultura – De la ritmurile de jazz cu violonistul Florin Niculescu la universul ludic al Muzicanților din Bremen
Partener principal pentru al treilea an consecutiv, ICR anunță Festivalulul românesc EuRoCultura, manifestare inițiată de eurodeputatul Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație a Parlamentului European, care va avea loc la Palatul
„Luna Enescu la ICR” a fost deschisă la Sinaia
Institutul Cultural Român a deschis, duminică, 8 octombrie 2017, „Luna Enescu la ICR“, la Centrul Internațional de Conferințe „Casino Sinaia“. În holul Cazinoului au fost prezentate expozițiile fotodocumentare „Viorile lui George Enescu“ și „George