17

9 Sep 2022

Artistul plastic Vlad Basarab, la Congresul Academiei Internaționale de Ceramică de la Geneva, cu sprijinul ICR

Institutul Cultural Român sprijină participarea artistului plastic român Vlad Basarab la cel de-al 50-lea Congres al Academiei Internaționale de Ceramică de la Geneva. Congresul jubiliar, care marchează totodată cea de-a 70-a aniversare a Academiei Internaționale

9 Sep 2022

Pustnik anunță selecția proiectelor pentru ediția din 2022 a rezidenței dedicată debuturilor în lungmetraj

Ajuns la cel de-al optulea an de activitate, Pustnik a anunțat selecția participanților pentru rezidența de scenaristică dedicată debuturilor în lungmetraj. Rezidența va avea loc, pentru prima dată, în satul Enisala, Tulcea, între 10 – 17 septembrie 2022.

7 Sep 2022

ONUKA, o recunoscută trupă din Ucraina, va concerta la Balkanik - World Music Festival cu sprijinul ICR

Trei zile de concerte, târg de meșteșugari, bucătării internaționale, ateliere, activități pentru copii și multe alte descoperiri vor avea loc la cea de-a IX-a ediție a Balkanik - World Music Festival, care se va desfășura, în perioada 9-11 septembrie 2022,

6 Sep 2022

Mircea Cărtărescu, distins cu Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice în cadrul Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara

Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice 2022, oferit în cadrul Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara (Mexic) a fost acordat în 2022 scriitorului Mircea Cărtărescu „pentru proza sa debordantă și plină de imaginație, care îmbină elemente

3 Sep 2022

Future4Free la Galeria 59 Rivoli. Din 3 septembrie, centrul Parisului va purta culorile artei contemporane românești

30 de artiști vor participa la amplul program de schimb cultural România-Franța, organizat de Galeria 59 Rivoli din Paris și Asociația 1001 ARTE din București, cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Ambasadei României în Franța, în perioada 3-18 septembrie

2 Sep 2022

A cincea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași

În perioada 6-11 septembrie 2022, Arhiepiscopia Iașilor găzduiește cea de-a cincea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași. Evenimentul reunește soliști, formații corale și cercetători din Grecia, Liban, Serbia și România. Programul festivalului

2 Sep 2022

Festivalul Internațional de Muzică Clasică VinOPERA, un punct de reper cultural şi turistic

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău susține organizarea Festivalului Internațional de Muzică Clasică VinOPERA - primul festival sustenabil, în concordanță cu principiile de dezvoltare durabilă din Republica Moldova. Evenimentul va avea

29 Aug 2022

Institutul Cultural Român sprijină participarea României la Festivalul Internaţional de Dans Solo de la Ierusalim

Prima ediție a Festivalului Internațional de Dans Solo de la Ierusalim va avea loc în perioada 6-8 septembrie 2022, la Hansen House. Cu sprijinul ICR Tel Aviv, două spectacole de dans solo vor reprezenta România în programul internațional al evenimentului: „Femina”,

22 Aug 2022 - 28 Aug 2022

Festivalul MOLDOX, ediția a VII-a, cu sprijinul ICR Chişinău

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău sprijină organizarea a două ateliere de film MOLDOX Lab: EXPLORATION și MONTAJ, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film Documentar pentru Schimbare Socială MOLDOX,

25 Aug 2022

Ediție aniversară: Festivalul Super împlinește 10 ani

O serie de proiecții de film, concerte, o expoziție de artă și lansarea unei antologii de poezie, realizate de adolescenți din toată lumea, vor fi organizate, în perioada 29 august - 4 septembrie 2022, în cadrul celei de-a 10-a ediții a Festivalului Super. Evenimentele

25 Aug 2022

ICR la Bookfest Chișinău 2022: apariții editoriale recente și suită de evenimente culturale

Un program de evenimente cu invitați din România și Republica Moldova și un stand cu titluri reprezentative din ultimii doi ani vor fi organizate de Institutul Cultural Român la Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău, desfășurat în perioada 31 august

24 Aug 2022

Zona Ardealului și peisaje din Israel, în expoziția „Profunzimea perspectivei” de Saher Khayouf, la Tel Aviv

În perioada 29 august – 29 septembrie 2022, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv găzduiește expoziția de pictură intitulată „Profunzimea perspectivei” a artistului israelian Saher Khayouf.   Expoziția reprezintă o privire retrospectivă asupra diferitelor