17

"Baruch Elron – desene și schițe”, expoziție și album lansat la Tel Aviv

O serie de evenimente culturale dedicate artistului israelian de origine română Baruch Elron (1934-2006) sunt organizate de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv,  la sediu, în perioada 31 octombrie – 29 noiembrie 2019.

Ana Blandiana susține un recital de poezie la Madrid, în Festivalul PoeMAd

Poeta Ana Blandiana participă la cel mai cunoscut festival internațional de poezie PoeMAD, care are loc în perioada 17 octombrie – 3 noiembrie la Madrid. Participarea poetei este susținută de Institutul Cultural Român de la Madrid. O voce cunoscută a literaturii

Cursuri de limbă română la Madrid

Institutul Cultural Român de la Madrid organizează, ca în fiecare an, cursuri de limba română pentru străini. În anul academic 2019-2020 cursurile se desfășoară la Madrid, Barcelona și Valencia,  pentru nivelurile A1, B1,B2, C1. Interesul pentru învățarea

Participarea României la Festivalul Internaţional de Orgă Terra Sancta, în Grecia, Cipru, Iordania și Israel

Festivalul Internaţional de Orgă Terra Sancta va avea loc în perioada 29 septembrie – 21 noiembrie 2019 în lăcaşuri de cult din Grecia, Cipru, Iordania şi Israel.   România va fi reprezentată, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv,  de 

Festivalul românesc de la Zichron Yaakov, la a doua ediție în Israel

Ediția a doua a Festivalului „Strada românească la Zichron Yaakov”, o sărbătoare culturală românească, adresată publicului israelian de toate vârstele este organizată pe 16 și 17 octombrie 2019 de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare

„Tineri artiști, martori ai viitorului”, la sediul ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Federația Comunităților Evreiești din România (FCER), găzduiește, în perioada 1 august – 13 septembrie 2019, expoziția de pictură numită „Tineri artiști, martori ai viitorului”, care este compusă

„Tineri artiști, martori ai viitorului”, la sediul ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Federația Comunităților Evreiești din România (FCER), găzduiește, în perioada 1 august – 13 septembrie 2019, expoziția de pictură numită „Tineri artiști, martori ai viitorului”, care este compusă

Balcica Moşescu-Măciucă – Balchik

Lucrarea apărută la Editura ICR este traducerea în limba engleză a remarcabilei monografii semnate de Balcica Moşescu-Măciucă. Mai mult decât un studiu substanțial, volumul oferă și o mărturie personală nutrită de legătura biografică intimă a autoarei cu

Lucrarea simfonică „Levante” de Dan Dediu, în premieră americană la Festivalul Cabrillo, condus de Cristian Măcelaru

Prestigiosul Santa Cruz Civic Auditorium va găzdui, în seara zilei de 3 august, premiera americană a lucrării simfonice „Levante”, aparținând reputatului compozitor și profesor Dan Dediu. Evenimentul, organizat cu sprijinul ICR New York, se va desfășura sub

Pianista Leona Crasi, pe scena muzicală londoneză de la St Martin-in-the-Fields

Pianista Leona Crasi a susținut,  vineri, 19 iulie, un concert la celebra St. Martin-in-the Fields, fiind invitată de Institutul Cultural Român din Londra, în cadrul seriei de concerte organizată, de mai bine de opt ani, în parteneriat cu prestigioasa instituție

Șerban Pavlu și„Toată lumea din familia noastră” al lui Radu Jude, la „Cinemateca românească” de la ICR Londra

Toată lumea din familia noastră”, cel de-al doilea lungmetraj al lui Radu Jude, a fost, joi, 4 iulie, ultima proiecție dinaintea vacanței de vară în cadrul programului Cinematecii Româneşti de la sediul Institutului Cultural Român din Londra. Organizat în parteneriat

Instalația Timeshores, prezentată la Festivalul Internațional de Artă Urbană Walk&Talk

A IX-a ediție a Festivalului Internațional de Artă uUrbană Walk&Talk, organizat de Asociația Anda&Fala – Interpretação Cultural, va avea loc în perioada 5-20 iulie 2019  la Ponta Delgada, Insulele Azore. La invitația organizatorilor portughezi și