Institutul Cultural Român lansează proiectul „RESTITUTIO CANTEMIR” în parteneriat cu ComputerLand România
Cu ocazia împlinirii a 350 de ani de la nașterea marelui om de cultură și principe al Moldovei Dimitrie Cantemir (1673-1723), Institutul Cultural Român, în parteneriat cu ComputerLand România, lansează proiectul „RESTITUTIO CANTEMIR“, pentru a celebra atât
CANTEMIR 300 - ROMANIA UNIVERSALIS. Turneu național al muzicienilor Diana Jipa și Ștefan Doniga în zece orașe
Anul CANTEMIR este celebrat de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga printr-un turneu național de zece recitaluri camerale, organizat cu susținerea Institutului Cultural Român. Între 19 mai și 12 iunie 2023, zece orașe din România vor găzdui o serie
Concert omagial dedicat lui Dimitrie Cantemir, organizat de ICR Istanbul la Şerefiye Sarnıcı/Cisterna lui Teodosius
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir”, în parteneriat cu Consulatul General al României la Istanbul și Kültür Aş din cadrul Primăriei Metropolitane Istanbul, organizează joi, 11 mai 2023, de la ora 21. 00, la Şerefiye Sarnıcı/Cisterna lui Teodosius,
Lily Kaufman Trio propune o reinterpretare ingenioasă a doinei în cheie jazz, la ICR New York
Noul program muzical al Institutului Cultural Român de la New York, intitulat „Jazz&Fusion Jamboree”, continuă vineri, 12 mai 2023, la sediul institutului, cu un concert al Lily Kaufman Trio, ce propune o reinterpretare ingenioasă a doinei în cheie de jazz
„Legături culturale România – Rep. Macedonia de Nord: muzică aromânească și Frații Manakia”
Institutul Cultural Român, prin Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Istorice, organizează în Sala de evenimente a „Casei Ofițerilor” din Bitola, Republica Macedonia de Nord, în
„Ziua Românității Balcanice la Korcea: muzică aromânească și Ciprian Porumbescu”, în Albania
Institutul Cultural Român, prin Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Istorice, organizează în Sala mare a Teatrului din Korcea, Albania, în data de 10 mai 2023, ora 19:00, evenimentul „Ziua
Recital extraordinar dedicat compozitorului Ciprian Porumbescu la Veneția
Consulatul General al României la Trieste și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția organizează un recital-concert, joi, 4 mai 2023, de la ora 18. 00 la Castello di Spilimbergo, Palazzo Tadea, Piazza Castello, cu ocazia împlinirii a
Concerte susținute de Corala „Armonia” din Constanța la Viena
Asociația „Mihai Eminescu” din Viena organizează, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, două concerte susținute de Corala „Armonia” din Constanța, sub conducerea dirijorală a arhid. lector univ. dr. Iulian Dumitru. Concertele vor avea loc
Trupa Ineffable, la Festivalul Internațional de Jazz din Uzbekistan, cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român și Ambasada României în Republica Uzbekistan sprijină participarea formației Ineffable la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz din Uzbekistan, desfășurat la Tașkent în perioada 25 aprilie – 14 mai 2023. Ineffable
Concert și master classes susținute de Trio Contraste în Israel
Având în vedere interesul continuu și crescut pentru cultura română, precum și numeroasele reflectări pozitive ale unor evenimente muzicale similare, ICR Tel Aviv organizează un concert de muzică românească contemporană în interpretarea membrilor formației
Recital susținut de pianistul Horia Mihail, în seria „Concertele Enescu“, la ICR Londra
Pianistul Horia Mihail va susține un recital la sediul ICR Londra joi, 4 mai 2023, ora 19:00, în seria „Concertele Enescu“. Evenimentul este un preambul al turneului național „Pianul Călător“, desfășurat în mai multe orașe din țară în perioada 7-30
Institutul Cultural Român organizează două recitaluri camerale de clarinet și pian susținute de Petru Pane și Oxana Corjos la Viena și Berlin
Clarinetistul Petru Pane și pianista Oxana Corjos vor susține două recitaluri la Viena și Berlin, cu sprijinul reprezentanțelor Institutului Cultural Român din orașele unde vor avea loc evenimentele. Concertul organizat de ICR Viena, în parteneriat cu Ambasada