Letteratura

28 Sep 2021

ROMA. O nouă ediție „I MERCOLEDÌ LETTERARI” dedicată Lilianei Nechita și volumului „Împărăteasa”

Accademia di Romania in Roma, în parteneriat cu FVE Editori din Milano și cu patronajul Ambasadei României în Italia, prezintă, miercuri, 29 septembrie 2021, ora 18:00, în sala de conferințe a instituției (Piazza José de San Martin 1), o nouă ediție a „I

28 Sep 2021

PRAGA. Ana Blandiana lansează antologia de poezie „Râul cu un singur mal”

Scriitoarea Ana Blandiana a susținut o prelegere privind relația dintre destinul personal al unui poet și opera sa literară, în cadrul Secției de Limba Română a Universității Caroline din Praga (Hybernská 1036/3, 110 00 Nové Město), joi, 23 septembrie, iar

23 Sep 2021

LONDRA. „Aplauze pentru poet” de Ziua Europeană a Limbilor. Poezii de Mihai Eminescu și Nichita Stănescu

Intitulat „Aplauze pentru poet”/A Hand for the Poet, spectaculosul proiect dezvoltat de asociațiile culturale The Culture Club și Pro Contemporania, cu sprijinul JTI, având ca partener principal Institutul Cultural Român din Londra aduce în atenția publicului

23 Sep 2021

O carte despre Constantin Silvestri, publicată de Editura ICR, lansată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu

Volumul „Constantin Silvestri în cronici și interviuri, 1930-1959”, realizat de istoricul Cristina Enășescu și publicat de Editura Institutului Cultural Român, va fi lansat joi, 23 septembrie 2021, de la ora 16. 00, în foaierul Ateneului Român, în cadrul Festivalului Internațional

20 Sep 2021

STOCKHOLM. Scriitoarea Tatiana Ţîbuleac, invitată la Târgul de Carte de la Göteborg

România este prezentă şi în acest an la Târgul de Carte de la Göteborg, care se va desfășura în perioada 23-26 septembrie 2021. Va fi o ediție restrânsă, adaptată contextului actual al pandemiei, dar care va avea invitați de marcă din lumea literară suedeză

17 Sep 2021

MADRID. Poeta Ana Blandiana participă la Târgul de carte din Parcul Retiro, Madrid și la „Hay” Festival din Segovia

În perioada 18-19 septembrie 2021, poeta Ana Blandiana va participa la o serie de evenimente literare care se desfășoară în Madrid și Segovia, participare prilejuită de recenta publicare în spaniolă a volumului Variațiuni pe o temă dată, la prestigioasa editură

17 Sep 2021

MADRID. Dialoguri literare hispano-române, la aniversarea a 140 de ani de relații diplomatice România-Spania

În contextul aniversării a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Spania, Institutul Cultural Român de la Madrid și Asociația Colegială a Scriitorilor din Spania (ACE), în colaborare cu partenerii instituționali români și spanioli,

10 Sep 2021

TEL AVIV. „Fetița cu cravata roșie” - reportaj despre lansarea volumului autobiografical diplomatului israelian de origine română Colette Avital

Un reportaj de prezentare a volumului autobiografic „Fetița cu cravata roșie” de Colette Avital, apărut la editura Yedioth Sfarim, în 2021, va fi difuzat pe 14 septembrie, începând cu orele 18:00, pe pagina Facebook, respectiv Youtube a reprezentanței, date fiind

8 Sep 2021

EUNIC. Noptea Literaturii Europene vă invită la o plimbare literară pe Calea Victoriei

Toamna începe cu o nouă ediție a Nopții Literaturii Europene! Pe 11 septembrie 2021, între orele 18:30-21:30, rețeaua de institute culturale europene EUNIC Romania vă așteaptă pe Calea Victoriei, în patru locații ce vor găzdui sesiuni de lectură și perfomance-uri:

31 Aug 2021

Doina Ruști, invitată la Festivalul de literatură de la Mantova

Prestigiosul Festival de literatură de la Mantova, care anual aduce alături numeroși scriitori, se va desfășura în perioada 8-12 septembrie. Anul acesta, printre invitați, se numără și prozatoarea Doina Ruști, care va avea un dialog cu Simonetta Bitasi. La eveniment,

13 Aug 2021

CHIȘINĂU. Tabăra de scriere creativă „Leonard Tuchilatu”

Tabăra de scriere creativă „Leonard Tuchilatu” organizată de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău, în colaborare cu Atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviţă”, are loc, anul acesta, în perioada 15-20 august 2021,  la Trebujeni,

30 Jul 2021

CHIȘINĂU. Concurs online de poezie, proză și eseu „Limba Română este patria mea!” (Nichita Stănescu)

Cu ocazia aniversării Zilei Limbii Române, sărbătorită în fiecare an la 31 august, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău, în colaborare cu Consulatul General al României la Bălți, Episcopia de Bălți, fostă a Hotinului, a Mitropoliei Basarabiei