Reprogramare
Organizatorii şi partenerii Festivalului Filmului Rus 2010 regretă problemele tehnice apărute în timpul difuzarii filmului CUM MI-AM SFÂRŞIT VARA în regia lui Alexei Popogrebsky. Intrucât dorim să oferim condiţii cât mai bune de vizionare, am decis reprogramarea
Tema celei de-a 54-a ediţii a Bienalei de Artă de la Veneţia este „ILLUMInations”
Pe 20 octombrie 2010, la sediul Fundaţiei Bienalei de la Veneţia a avut loc reuniunea pregătitoare a celei de-a 54-a ediţii a Bienalei de Artă, care se va desfăşura în perioada 4 iunie – 27 noiembrie 2011. În cadrul întâlnirii, doamna Bice Curiger, curatorul
Premiu pentru traducătorul poeziilor lui Grigore Vieru în limba bulgară
Traducătorul Ognean Stamboliev a fost distins cu Premiul pentru traducerea operei lui Grigore Vieru, pentru volumul Jal me za kamka (titlu original: Poezii alese. Mi-e dor de piatră), apărut în acest an cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Programul TPS, la
Volumul "Cruciada copiilor" de Florina Ilis, premiat în Franţa
La Croisade des enfants de Florina Ilis, volum publicat în limba franceză cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Programul „20 de autori, a fost distins de prestigioasa revistă Courrier international cu Premiul pentru cea mai bună carte străină din 2010.
Concurs de proiecte pentru publicaţii culturale în limba română
A. Publicaţii culturale din Republica Moldova B. Publicaţii culturale din Europa Occidentală A. Consecvent tradiţiei sale de a susţine publicaţiile culturale de calitate din Republica Moldova, INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN, prin Direcţia Români din Afara Ţării,
Proiect belgian deschis graficienilor din România
2010, Europa fantastică, suprarealistă, apocaliptică Proiect belgian deschis graficienilor din România Graficienii (desenatori, ilustratori, caricaturiști, ș. a. ) din România pot propune, până pe 31 iulie 2010, lucrări pentru proiectul expoziţional „2010,
Bienala de Grafică ”Grafikai Szemle"
Consiliul Judeţean Harghita în parteneriat cu Consiliul Judeţean Covasna, Centrul Cutural și de Arte Lăzarea şi Centrul de Cultură al Judeţului Covasna organizează Bienala de Grafică Grafikai Szemle în perioada 17 mai – 30 iulie 2010. Evenimentul este organizat
Posturi scoase la concurs
ATENŢIE! Perioada de desfăşurare a concursului s-a prelungit. TERMENUL LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA DOSARELOR ESTE 6 SEPTEMBRIE 2010. Institutul Cultural Român, cu sediul în Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, organizează, în perioada 9-14 august 2010, concurs
''Cuvinte care plutesc'' - instalaţie în spaţiul public
În perioada 15-30 iunie 2010 se desfăşoară în Bucureşti proiectul Words Converge, conceput de organizaţia Poet in the City din Marea Britanie, în cadrul programului internaţional Creative Collaborations, dezvoltat de British Council pentru susţinerea schimbului
Colecţia "Biblioteca Pentru Toţi" la bibliotecile institutelor culturale româneşti din străinătate
1000 de volume din colecţia Biblioteca Pentru Toţi au fost donate de Editura Intact Institutului Cultural Român. Volumele, în douăzeci de pachete cuprinzând primele 50 de titluri editate în colecţia BPT, vor ajunge la bibliotecile institutelor culturale româneşti
ICR New York invită studenţii din Cluj-Napoca şi New Orleans la un concurs de design cu tema “1001 de nopţi în 2010”
New York, 3 mai 2010: Institutul Cultural Român din New York oferă un premiu de 400 dolari pentru designul afişului Festivalului de povestiri 1001 de nopţi ce va avea loc în perioada 21-25 septembrie 2010 în New Orleans. Organizat de Institutul Cultural Român din
SPS LOW/NO BUDGET OSFF 2010
S-a dat startul înscrierilor în cadrul ediţiei a doua a concursului naţional de scurt metraje low/no budget Spune pe Scurt. Anul acesta, festivalul care se desfăşoară în mediu online, acceptă trei genuri de film: ficţiune, documentar şi animaţie. Filmele pot