Influențe orientale în arta plastică românească după formarea României Mari - prelegere la ICR Istanbul
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul îi așteaptă pe iubitorii artei să asiste marți, 25 septembrie 2018, de la ora 19:00, la prelegerea „Reprezentarea naturii și a culturii turcilor și tătarilor din Dobrogea în arta plastică românească
Săptămâna culturală românească la Universitatea din Lisabona
În perioada 7-11 mai 2018, la Universitatea din Lisabona se va desfășura Săptămâna culturală românească, program organizat la inițiativa Lectoratului de Limba Română (LLRL) din cadrul Universităţii din Lisabona, în parteneriat cu Institutul Cultural Român
Faima brăţărilor regale dacice de la Sarmizegetusa Regia a ajuns la Lisabona
Deschisă la Muzeul Naţional de Arheologie (MNA) din Lisabona în preajma inaugurării Anului Centenar al Marii Uniri, ca un veritabil preambul al acestuia, expoziţia „Aurul Antic. De la Marea Neagră la Oceanul Atlantic” a înregistrat deja peste 50000 de vizitatori
ICR Lisabona decernează titlurile onorifice „Amicus Romaniae“ 2017
Institutul Cultural Român de la Lisabona continuă tradiţia acordării titlurilor onorifice „Amicus Romaniae“ şi în acest an prin organizarea ceremoniei de decernare în data de 14 decembrie, ora 19. 00, la sediul său din Rua do Barão nr. 10. Titlul onorific
ICR Lisabona decernează titlurile onorifice „Amicus Romaniae“ 2017
Institutul Cultural Român de la Lisabona continuă tradiţia acordării titlurilor onorifice „Amicus Romaniae“ şi în acest an prin organizarea ceremoniei de decernare în data de 14 decembrie, ora 19. 00, la sediul său din Rua do Barão nr. 10. Titlul onorific
Cursuri de limba română la ICR Lisabona
După vacanţa de iarnă, ICR Lisabona îşi reia cursurile de limba română pentru străini. Cursurile se vor desfășura în perioada 16 ianuarie - 28 iulie 2017. Structurate pe două niveluri (începător A1 şi intermediar B1și B2), cursurile se vor desfăşura
Ziua Limbii Române sărbătorită la Lisabona
Joi, 3 septembrie, între orele 15:00 și 19:00, ICR Lisabona va celebra Ziua Limbii Române printr-un eveniment care va oferi publicului portughez ocazia de a cunoaște mai bine România. La sediul ICRL din Rua do Barão nº 10, participanții vor putea asista la minicursuri
CEREMONIA DE DECERNARE A TITLURILOR ONORIFICE „AMICUS ROMANIAE” 2015 DE CĂTRE ICR LISABONA
Institututul Cultural Român de la Lisabona continuă tradiția acordării titlurilor onorifice „Amicus Romaniae” și în 2015, prin organizarea ceremoniei de decernare a acestora în data de 16 aprilie, la orele 19. Festivitatea are loc în noul sediu al ICR Lisabona
MUTAREA SEDIULUI
Începând din data de 1 aprilie 2015, Institutul Cultural Român din Lisabona va avea un nou sediu: Rua do Barão nº 8-10 1100-072 Lisabona (în cartierul istoric Alfama, lângă Catedrală Patriarhală a oraşului) Datele de contact, email, telefon, fax şi webpage
Arrábida, locul unde se sfârşeşte pământul şi începe marea
Sub semnul Zilei Europei şi în preziua aniversării datei de naştere a poetului care a fixat Arrábida (şi Portugalia însăşi) în imaginarul românesc, pe 8 mai 2014, ICR Lisabona organizează colocviul „Lucian Blaga, poet şi diplomat în Portugalia” la sediul
Recomandare: Tabăra de pictură "Insula eternei primăveri" organizată de Contemporanii în Madeira
Avem plăcerea de a vă anunţa că în perioada 10 - 17 martie, Asociaţia Făuritori va organiza în cadrul proiectului Contemporanii o tabără de creaţie în arhipelagul portughez Madeira din Atlanticul de Nord. Această tabără reuneşte şase renumiţi artişti