• Poezia română contemporană este reprezentată la Varşovia de Emil Brumaru, Marius Ianuş, Claudiu Komartin, Angela Marinescu, Ileana Mălăncioiu, Ioana Nicolaie, Ioan Es. Pop, Simona Popescu, Octavian Soviany şi Robert Şerban;
• România are, în Târg, 11 standuri personalizate: un stand fix şi 10 standuri mobile – siluetele în mărime naturală ale celor 10 poeţi.
Joi, 15 mai, începe la Varşovia cea de-a cincizeci şi treia ediţie a Târgului Internaţional de Carte, cel mai mare eveniment dedicat literaturii din Polonia. România participă la Târg pentru a doua oară consecutiv după o întrerupere de mai mulţi ani, iar prezenţa noastră, rezumată de observaţia tandru-ironică „Românul s-a născut poet", are ca temă tutelară poezia română contemporană. Dincolo de tuşa autopersiflantă, însă, enunţul are o acoperire de atâtea ori probată, poezia fiind o formă de creativitate la care românii au excelat întotdeauna.
România va fi reprezentată printr-un stand fix şi zece standuri mobile, gândite ca o mare instalaţie, al cărei design aparţine artistului Arnold Estefan. Fiindcă literatura română este încă puţin cunoscută în Polonia, standurile urmăresc să reţină atenţia vizitatorilor mai mult decât ar face-o întâlnirile cu scriitorii sau cu editorii ori simpla expunere a unor cărţi româneşti.
Standul fix, un perete ca un grafitti stilizat, este imprimat cu numele celor zece poeţi reprezentând generaţiile încă active – Emil Brumaru, Marius Ianuş, Claudiu Komartin, Angela Marinescu, Ileana Mălăncioiu, Ioana Nicolaie, Ioan Es. Pop, Simona Popescu, Octavian Soviany, Robert Şerban – şi cu câte o poezie din opera acestora. Pe rafturile dispuse aleatoriu vor fi prezentate cărţi de poezie apărute în ultimii ani la editurile cunoscute pentru programele sau seriile dedicate poeziei: "Cartea Românească","Vinea"şi"Brumar".
Standurile mobile îi reprezintă, tot stilizat, pe cei 10 poeţi în mărime naturală şi sunt răspândinte în tot Târgul, în cele mai neaşteptate locuri. Fiecare siluetă va purta 250 de fluturaşi cu versuri din poetul respectiv, traduse de Joanna Kornas Warwas şi Tomasz Klimkowski, unii dintre cei mai buni tineri traducători de literatură română din Polonia.
Înaintea ceremoniei de deschidere, cele 10 siluete îi vor aştepta pe vizitatori pe esplanada din faţa Palatului Culturii şi Ştiinţei, imensa clădire care domină centrul capitalei poloneze, ca nişte mesageri ai unor esenţe pe care românii le ştiu distila foarte bine.
După Târg, siluetele poeţilor români se vor muta pentru câtva timp pe trotuarul larg şi circulat din faţa Institutului Cultural Român, situat pe o cunoscută arteră varşoviană. De-a lungul anului, standul fix şi cele 10 siluete vor fi montate şi la alte mari târguri de carte din Polonia sau, ca instalaţii, în diferite locuri publice.
Târgul Internaţional de Carte de la Varşovia se va desfăşura între 15 şi 18 mai, iar invitatul special de anul acesta este statul Israel.