- 17 September 2024
- Mots clés ICR Expoziție IRCCU Venetia
În spaţiul Piccola Galleria al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia se va desfăşura, în perioada 17–22 septembrie 2024, expoziţia de desen „La mia casa è la tua casa” a artistei Stela Lie şi a arhitectului Mihnea Marcu.
Expoziţia va fi deschisă publicului zilnic, în perioada 17–22 septembrie 2024, în intervalul orar 16:00–20:00. Intrarea este liberă.
De câţiva ani, Stela Lie şi Mihnea Marcu pregătesc o selecţie de desene menite să sublinieze legătura dintre casă ca volum şi obiectele din interiorul acesteia, care, împreună, formează spaţiul de locuit.
„Casa înseamnă mai mult decât zidurile care o compun, aşa cum ştim din experienţă cu toţii. Pentru mine, reflecţia asupra casei, a locuirii, a început odată cu lucrul la teza de doctorat [...]. Dar la această temă am ajuns firesc, pe nesimțite. Primum vivere deinde philosophari! ” (Stela Lie)
Stela Lie este cunoscută pentru desenele ei realizate în tehnici mixte specifice graficii de şevalet. Este cadru didactic la secţia Grafică a Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti. În 2006 a fondat Clubul Ilustratorilor, cu scopul de a promova tinerii graficieni absolvenţi ai aceleiaşi instituţii de învăţământ superior.
Arh. Mihnea Marcu este membru al Uniunii Arhitecţilor din România, al Ordinului Arhitecţilor din România precum şi al Registrului Urbaniştilor din România. A predat la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti.