Filmul „colectiv” este marele câștigător al Festivalului Internaţional de Filme Documentare DocAviv

Documentarele „colectiv”, regizat de Alexander Nanau, și „Acasă, My Home”, regizat de Radu Ciorniciuc au fost prezentate, cu sprijinul ICR Tel Aviv, în cadrul competiției internaționale a Festivalului Internaţional de Filme Documentare DocAviv, singurul festival internaţional de film documentar din Israel și unul dintre cele mai bine cotate din lume, desfășurat în perioada 3-12 septembrie 2020. Filmul „colectiv” a fost cel anunțat drept marele câștigător al Festivalului Internaţional de Filme Documentare DocAviv.

„Premiul obținut la Docaviv este foarte important pentru că acest festival (Festivalului Internaţional de Filme Documentare DocAviv n.a.) este unul dintre cele mai importante din lume, iar marea industrie a filmului documentar este cu ochii pe participanți și, binențeles, pe câștigători. Acest premiu califică filmul „colectiv” și îl face eligibil pentru premiile Oscar, iar susținerea ICR este de mare ajutor și sperăm să putem colabora pentru promovarea acestui film în SUA, Canada, UK, Franța și Luxemburg”, a declarat Alexander Nanau, regizorul filmului documentar „colectiv”.

Dan Romașcanu, critic de film, a scris pe blogul personal: ”Nu sunt surprins de ecoul internațional al filmului, pentru că problemele sistemului medical, inclusiv lipsa echipamentelor și a capacității, dar și temele legate de corupție și de interese politice sunt subiecte de interes în multe țări, nu doar în România. Vorbesc inclusiv de crizele generate de pandemia COVID- 19. Începând cu realitățile din România, collective reușește să spună o poveste cu o validitate universală, Iar povestea spusă bine are un impact remarcabil”. 

Regizorul român Radu Ciorniciuc a purtat discuții cu criticul de film Shmulik Duvdevani, în cadrul unei întâlniri de tip webinar, transmisă în direct și accesibile publicului doar cu înregistrare în prealabil. Dialogul cu Radu Ciorniciuc a avut loc la data de 5 septembrie, ora 17.00, iar cel cu Alexander Nanau va avea loc în data de 12 septembrie, ora 20:00. Shmulik Duvdevani predă cursuri despre filmul documentar la Universitatea din Tel Aviv și scrie cronici de film pe platforma Ynet.

Ediția DocAviv de anul acesta a avut loc, în mod excepțional, doar online, în contextul restricțiilor impuse la nivel internațional, iubitorii de film din Israel putând achiziționa bilete și viziona online filmele pe întreaga durată a festivalului. 


colectiv, regia Alexander Nanau (co-producție România-Luxemburg, 2019, 109 minute)

Bilete: https://www.docaviv.co.il/2020-en/films/collective/ (numărul de locuri este limitat)

Întâlnire online cu regizorul Alexander Nanau, în dialog cu criticul de film Shmulik Duvdevani –12 septembrie, ora 20:00. Participarea la webinar este liberă, însă este condiționată de înregistrarea în prealabil: https://zoom.us/webinar/register/WN_UT4tMLh8RMWCPuPahr2AUQ

Regia: Alexander Nanau
Distribuție: Tedy Ursuleanu, Mirela Neag, Narcis Hogea
Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=Q-NaUTg45I4

Sinopsis: „colectiv” oferă în premieră o privire în culisele momentelor-cheie care au avut loc după evenimentul tragic din clubul Colectiv din București, în octombrie 2015. „colectiv” a fost selectat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția și a câștigat numeroase premii la festivalurile internaționale de film de la Zurich, La Roche-sur-Yon, Luxemburg, One World. „Pentru că mi-am trăit viața între culturi și țări, nu am avut niciodată sentimentul că aparțin undeva. În noiembrie 2015, emoția a mii de oameni care strigau într-un glas COLECTIV, m-a făcut să vreau să înțeleg cum sunt construiți cei care se dedică dezvoltării comunității în care trăiesc. Am descoperit jurnaliști, whistleblowers, activiști care prin acțiunile lor au contribuit la demontarea unor minciuni dureroase pentru societate.” (Alexandru Nanau)

Acasă, regia Radu Ciorniciuc (România, 2020, 86 minute)

Bilete: https://www.docaviv.co.il/2020-en/films/acasa-my-home/ (numărul de locuri este limitat)

Întâlnire online cu regizorul Radu Ciorniciuc, în dialog cu criticul de film Shmulik Duvdevani –5 septembrie, ora 17:00. Participarea la webinar este liberă, însă este condiționată de înregistrarea în prealabil: https://zoom.us/webinar/register/WN_wCZ1U4MESoOIi7lCXMF28A

Regia: Radu Ciorniciuc
Distribuție: Corina Enache, Duca Enache
Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=XOdUY_sL-ok

Sinopsis: „Acasă” spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcărești, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată - Parcul Natural Văcărești - primul parc natural urban din România. Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a urmărit marea aventură prin care a trecut familia Enache: de la o viață în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei. Pe măsură ce membrii familiei fac eforturi să se conformeze regulilor civilizației moderne, încercând să păstreze în același timp legătura cu natura și armonia dintre ei, apar întrebări legate de locul lor în lume și felul în care poate arăta viitorul pentru fiecare. Radu Ciorniciuc urmărește cu empatie povestea unei familii care luptă pentru acceptare și propria definiție a libertății. Pelicula a câștigat numeroase premii la festivalurile internaționale de film de la Cracovia, Munchen, Sundance și Salonic.