DIMITRIE CANTEMIR / KANTEMİROĞLU 1673-1723
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Institutul amintit şi cu Conservatorul de Stat al Universităţii Tehnice Istanbul, în cadrul căruia a fost înfiintată, de către prof. dr. Şehvar BEŞIROĞLU, Formaţia Kantemir, specializată în interpretarea compozitiilor
Grupul Einuiea în concert în Beyoğlu
Einuiea este un grup bucureştean înfiinţat acum patru ani. Are până acum un singur disc editat, Povestiri bizantine, care reface subiectiv traseul muzical al Bucureştiului vechi. Cel de al doilea album este în plină producţie. Se numeşte Noa şi este străbătut
Zilele teatrului românesc
Spectacolele, organizate cu sprijinul ICR Istanbul si al Studioului de Artă si Comunicare Bosphorus al Asociatiei Solidaritătii Române, se vor desfăsura în paralel cu cea de-a XVI-a editie a Festivalului International de Teatru Istanbul.
Concert cameral
ICR Istanbul marchează prin acest concert înfrătirea dintre cele două prestigioase institutii, Universitatea de Arte Iaşi si Conservatorul Universităţii Tehnice – Istanbul, oferind părtii turcesti posibilitatea de a intra în contact direct cu reprezentati de seamă
Fanfara Ciocarlia în concert extraordinar pe malurile Bosforului
După succesul înregistrat în concertul oferit de către Taraful Haiducilor pe 29 martie, desfasurat cu casa închisă, membrii Fanfarei Ciocarlia, supranumiti şi dervisii alămurilor din Romania, au oferit un concert unic, în organizarea prestigioasei firme Shaman World
Editia a 27-a a Festivalului international de film Istanbul a luat startul
In perioada 5-20 aprilie 2008 se desfasoara cea de-a 27-a editie a Festivalului International de FIlm Istanbul. In organizarea Fundatiei pentru Arta si Cultura Istanbul, editia din acest an include 200 de filme in mai mult de 20 de sectiuni. Ca in fiecare an, festivalul
Istanbulul cucerit de Haiduci!
Aflat pentru a doua oară la Shaman World Music Days, Taraful Haiducilor a cântat până mult după miezul noptii în fata unui public de peste 1000 de persoane. Mentionând în permanentă faptul că vin din România si cântă pentru România, membrii Tarafului au interpretat
Ziua Internationala a Francofoniei
Sarbatoarea consta într-o proiectie de scurt metraje-ce va avea loc lade Institutul Francez-si o receptie cu produse culinare traditionale din cele 12 tari participante la proiect-gazduita de Consulatul General al Belgiei la Istanbul. Cu ocazia acestui eveniment, ICR
Mărțișor la Shaman Balkanski Party @ GHETTO
Shaman World Music Production a organizat în seara de 1 Martie o petrecere cu muzică balcanică, în pregătirea celor două concerte din cadrul Shaman World Music Days'08 la Istanbul, sustinute de Taraful Haiducilor (29 martie) și Fanfara Ciocârlia (2 mai). La
Sibiu-Capitala Culturala Europeana 2007
Interesaţi atât de evenimente, cât şi de arhitectura locului şi de oamenii care au sărbătorit oraşul, Sergiu Dragoș Şerban şi Nicolae Iordache vor realiza prin această expoziţie o imagine de ansamblu asupra capitalei culturale europene 2007. Proiectul este gândit
Sorin Adam-Muzica culorilor
Sorin Adam este unul dintre artiştii momentului cu o deosebită sensibilitate a culorii şi cu o impresionantă forţă de cuprindere a imaginii Orientului, fiind considerat de Vasile Grigore drept „un talentat pictor cu destin de mare artist şi continuator al iluştrilor
Literatura română a sosit la Istanbul!
Deviza standului Romaniei, Literatura română a sosit la Istanbul!, anunţă atât evenimentele pe care ICR Istanbul le organizează la Târg, cât şi obiectivul principal al prezenţei sale aici, şi anume promovarea literaturii româneşti contemporane în Turcia. In