„Din dragoste de carte". Să protejăm patrimoniul cultural al României

Din dragoste de carte" Sa protejam patrimoniul cultural al Romaniei

Fundaţia Dignitas organizează joi, 29 septembrie 2016, între orele 12:00 şi 20:30, evenimentul „Din dragoste de carte" - o zi dedicată iubitorilor de carte şi celor interesaţi de protejarea patrimoniului cultural al României.

Vă așteptăm cu expoziţii de carte rară, de gravură şi ilustraţie de carte, o lansare de carte bibliofilă manufacturată, proiecţii de film, un atelier de desen pentru copii, recitaluri de poezie şi muzică, o strângere de fonduri pentru conservarea fondului de carte al Muzeului Prima Şcoală Românească, din Braşov.

Manifestările au loc la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sectorul 1, Bucureşti.

Program

12:00 Deschiderea evenimentului. Cuvânt de bun venit din partea organizatorilor. Vizitarea standurilor expoziţiei de carte veche şi rară (Fundaţia Dignitas, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Contemporanul, colecţii private).

13:00 Conferinţa de presă. Lansarea apelului de susţinere a salvării fondului de carte şi documente de la Muzeul Prima Şcoală Românească - Braşov. Proiecţia filmului de prezentare a colecţiei muzeului. Prezentarea cercetărilor publicate de Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean, custodele muzeului.

14:30 Atelier pentru copii: ilustraţie de carte - Alexandra Mâzgăreanu.

17:00 Lansarea oficială a docudramei „Istorii despre Vlad Voievod Drăculea", în prezenţa actorilor şi realizatorilor. Documentarul este realizat după un scenariu original al scriitorului Vasile Lupaşc.

18:00 Vernisajul expoziţiei de gravură şi ilustraţie de carte a artistului Mircea Nechita.

18:30 Lansarea volumului de versuri „Fifty-Fifty" (carte bibliofilă manufacturată) de Bogdan Lepădatu, cu ilustraţii de Mircea Nechita. Prezintă Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Române.

19:00 Recital de poezie şi pian: actriţa Daniela Nane şi pianista Ioana Lupaşcu.

19:30 Licitaţie de carte bibliofilă manufacturată: cinci exemplare unicat, ilustrate distinct, din volumul Fifty-Fifty de Bogdan Lepădatu, cu grafica artistului Mircea Nechita. Fragment din spectacolul „La Paris, monșer!" al Asociației SmartArt și fragmente din poeziile publicate, în lectura autorului, Bogdan Lepădatu. Fondurile obţinute vor fi direcţionate către un proiect de conservare a fondului de carte al Muzeului Prima Şcoală Românească - Braşov - 4.000 de cărţi şi 30.000 de documente.

Evenimentul de susţinere a Muzeului Prima Şcoală Românească - Braşov este organizat în cadrul programului permanent al Fundaţiei Dignitas - „Recuperări istorice"-, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Pentru detalii, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail office@fundatiadignitas.ro sau la numărul de telefon 0748881337.