În perioada 26-28 mai 2011 se va desfășura la București a 11-a conferință internațională cu tema „Passionate Minds: Knowledge and the Emotions in Intellectual History" a Societății Internaționale pentru Istorie Intelectuală (International Society for Intellectual History - ISIH). Evenimentul este organizat de ISIH cu sprijinul Institutului Cultural Român, al Bibliotecii Centrale Universitare, care va găzdui lucrările conferinței, și al Universității din București.
Vor susține prelegeri profesorii Daniel Garber, şeful Catedrei de Filozofie de la Princeton University, Roger Ariew, şeful Catedrei de Filozofie de la University of South Florida, Peter Harrison, Bond University şi University of Oxford, Australian Academy of the Humanities Fellow, Howard Hotson, de la University of Oxford şi Vlad Alexandrescu, de la Universitatea din Bucureşti.
Organizată pentru prima dată în România, conferința va reuni în jur de 100 de cercetători de la instituții academice prestigioase din Europa și de peste Ocean, specializați în domenii precum istoria intelectuală antică și medievală, istoria intelectuală a modernității timpurii și a iluminismului, istoria socială, culturală și politică, cultura materială, psihologie, psihanaliză, evoluționism, neuroștiinte, fenomenologie, estetică, epistemologie.
Ideea după care raţiunea şi emoţiile se plasează în tabere diferite şi chiar opuse se dovedeşte problematică. Noi cercetări în domeniile ştiinţei cognitive, antropologiei culturale, filosofiei morale ori teoriei literaturii şi artelor au început să depașească această idee tradiţională şi să pună în lumină complexitatea vieţii cognitiv-afective a fiinţei umane. Istoricii ideilor sunt în măsură să contribuie semnificativ la această direcţie de cercetare, prin semnalarea formelor pe care tema le-a primit în istoria gândirii şi a practicilor culturale. Ediţia de la București a conferinței ISIH îşi propune să fie un forum pentru o astfel de reflecţie, pornind de la felul în care sunt privite, în diverse discipline, interferenţele, separaţia şi chiar confruntarea dintre emoţii şi gândirea cognitivă.
Ediţiile anterioare ale conferinţei ISIH au avut loc la University of New Brunswick (1997), Freie Universität Berlin (1998), University of Chicago (2000), University of Cambridge (2001), University of New South Wales/University of Sydney (2002), Bogaziçi University, Istanbul (2003), University of Helsinki (2004), University of California, Davis (2005), Birkbeck, University of London (2007) şi University of Verona (2009).
Fondată în 1994, Societatea Internațională pentru Istorie Intelectuală (www.history.ox.ac.uk/isih/ ) promovează studiul istoriei intelectuale în toate formele ei şi stimularea comunicării şi interacţiunii în comunitatea globală a specialiştilor din acest domeniu.
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.