România, prezentă la Festivalul de Film European «Vox populi»
Membru al EUNIC, Consulatul General al României la Lyon readuce producția cinematografică românească în atenția cinefililor din Lyon. Programul celei de-a treia ediții a Festivalului de Film European «Vox populi», care se desfăşoară în perioda 16-19 martie
Marta Petreu participă la evenimentele dedicate Zilei Mondiale a Poeziei de la Roma
Ziua de 21 martie este dedicată de UNESCO rolului privilegiat al expresiei poetice în promovarea dialogului intercultural, comunicării şi păcii. Evenimentul de la Roma, organizat pentru al nouălea an consecutiv de Institutele Culturale Naționale din Uniunea Europeană
„Poppy Field”, filmul regizorului Eugen Jebeleanu, în cadrul Cinema du Monde
Lungmetrajul „Poppy Field” regizat de Eugen Jebeleanu participă, în perioada 19-26 martie 2022, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Paris, la Festivalul Filmului Mondial, organizat de Forumul Institutelor Culturale Străine (FICEP). Evenimentul, organizat în
Institutul Cultural Român, prin reprezentanța de la Paris, este solidar cu artiștii din Ucraina
ICR Paris, alături de Institutul Goethe și alți membri ai rețelei EUNIC, precum și Centrul Cultural Canadian, Ambasada Statelor Unite ale Americii și alte misiuni diplomatice din Paris, dar și Villa Gillet – important pol cultural francez, împreună cu Centrul Cultural
Producții românești la Festivalul Internațional de Film de scurtmetraj IFSAK, Istanbul
Între 7 și 13 martie 2022 România participă la a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de film de scurtmetraj IFSAK, cu scurtmetraje românești ale tinerilor regizori de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”
Pianista română Naomi Handaric în concert la Roma cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2022
O nouă întâlnire muzicală a cluster-ului EUNIC Roma în cadrul stagiunii 2021-2022 a proiectului EUROPA IN MUSICA de sâmbătă, 15 ianuarie 2022, ora 19:00 va avea loc în Sala de concerte a Accademiei di Romania in Roma, cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2022.
Proiectul „MoldArte”, beneficiarul unui grant oferit de EUNIC
Proiectul „MoldArte” va avea loc în perioada ianuarie – octombrie 2022 și va fi organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Institutul Goethe, Ambasada Austriei din Republica Moldova și Delegația Uniunii Europene din Republica Moldova. Proiectul
Festivalul Filmului European, ajuns la a 25-a ediție, se desfășoară și online
În acest context, încă ieșit din comun și dificil, cea de-a 25-a ediție a Festivalul Filmului European / FFE. 25, una extrem de concentrată, se desfășoară hibrid, în cinema (la Elvire Popesco între 10-12 decembrie 2021) și în spațiul online (pe eventbook.
Concert de Crăciun, organizat de Comisia Europeană la Biserica Adolf Fredriks din Stockholm
Pentru a marca sărbătoarea Crăciunului, reprezentanţa Comisiei Europene la Stockholm organizează marți, 14 decembrie 2021, un concert de colinde tradiţionale, în colaborare cu reprezentanţele diplomatice ale 16 state membre ale Uniunii Europene. Concertul va avea
Lungmetrajul „MO” în regia lui Radu Dragomir, la Milano, în cadrul Zilelor Filmului European
Institutele culturale europene și misiunile diplomatice membre ale clusterului EUNIC invită publicul la Cineteca Milano Meet, la Zilele Filmului European, între 10 și 12 decembrie 2021. Evenimentul cuprinde o selecție de producții cinematografice europene din ultimii
Mircea Cantor participă la Festivalul OVNi 2021, Nisa
Artistul franco-român Mircea Cantor a participat (prin mai multe intervenții de la distanță, online) la un extraordinar experiment artistic care s-a derulat în cadrul festivalului OVNi, din Nisa, începând cu 3 decembrie 2021. Timp de trei zile, până în 5 decembrie, cinci
NEW YORK. Scriitoarea româno-americană Alta Ifland, la „Noaptea literaturii europene”
Reprezentând România, scriitoarea Alta Ifland s-a alăturat, luni, 22 noiembrie 2021, altor nouă autori, traducători și performeri din Austria, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Italia, Portugalia, Slovacia și Spania, la mult așteptata ediție fizică, cu public, a „Nopții literaturii