A apărut un nou număr al revistei LETTRE Internationale - ediția în limba română, editată de Institutul Cultural Român.
RETROSPECTIVE
Philippe Videlier– Ultima călătorie a lui Walter Held...............................................3
Dan Ciachir– Un împărat pe dealul Patriarhiei..........................................................13
Gheorghe Gorun – Românii și ucrainenii bucovineni la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.........................................................................................18
DEZBATERI
Rodica Binder – Universalismul
în saloanele de reanimare....................................30
Michael C. Behrent–Universitatea americană: căderea turnului de fildeș?..............35
Adrian Mihalache, Isabelle Soulages, Leslie Grunberg, Pascal Lardellier, Marianne Belis– Mozaic electoral francez.................................................................................................38
Peter Godfrey-Smith–Lumea vizibilă și lumea invizibilă..........................................42
Peter Brown–Lucrările Sfântului Duh.........................................................................47
Radu Paraschivescu–Puţin, adică mult (ghid de interpretare a realităţii)...................51
IDEI LITERARE
Andrei Codrescu– Câteva reflecții despre sticlă (și arta sticlei)................................54
Zinovy Zinik – Exilul rusesc al lui Anthony Burgess..................................................58
Alexandru Popovici– Metamorfoze ale romanului românesc....................................65
Olivier Abel, Michaël Fœssel și Olivier Mongin– Aventurile imaginației................69
Brice Matthieussent– Cu detașare. Romanul american, pe aproape toate fețele lui....73
Geoffrey O’Brien – Poftă de infracțiuni........................................................................76
ARTE
Cătălin Bogdan – Cele patru suflete ale lui Lucăcel......................................................80
Adrian Mihalache – Colecționarii de teatru...................................................................82
Dialog Heinz-Norbert Jocks – Anselm Kiefer: Tactilul și intelectualitatea..................85
Sergio Benvenuto–De ce să-ți vopsești fața în albastru?De dragul lui Godard............91
Daniel Sur – Cinematerapie sau cum poți să te tratezi cu filme.......................................96
Andreea Nicolae– O anamneză a creativității din perspectivă afectivă. Imaginea morții în creația artistică...................................................................................................................99
Florin Iaru – Păcatele admirației....................................................................................102
35 DE ANI DE LIBERTATE. CULTURA ROMÂNĂ ÎN POSTCOMUNISM
Doris Mironescu– Postcomunismul ca babel și multivers. Reinventarea literaturii.........104
Oana Borș–Între „post” și „neo” în teatrul românesc al ultimilor 35 de ani....................108
Mihai Fulger– Trei decenii și jumătate cu filmul românesc..............................................113
Ervin Kessler– Arte parțiale...............................................................................................117
FOCUS 3x5. ANUL 2024 ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
Bogdan Crețu–2024 în cinci provocări literare.................................................................120
Răzvan Țupa– Cinci cărți din 2024, pe care o să le tot citești............................................123
Adina Dinițoiu–Cinci recomandări literare ale anului 2024..............................................125
IN MEMORIAM
Bogdan-Alexandru Stănescu– Muzica întâmplării. In memoriam Paul Auster (1947-2024).128
Paul Cernat – Psihiatrul umanist.............................................................................................130
Marius Dobrescu– Tăcerea lui Kadare...................................................................................132
Marius Chivu – „Viața noastră conține o sumedenie de sfârșituri”. Interviu cu Ioan Es. Pop..134
Ștefan Manasia– „Mi-aduc aminte de viață: Ce ninge a mai nins!”.........................................138
BILIOTECA „LETTRE INTERNATIONALE”
François Lecointre– Între războaie………………………………………………………….139
Noham Selcer– Lanțurile Markov……………………………………………………………143
Ion Manolescu– Ceilalți………………………………………………………………………147
António Lobo Antunes–Fado Alexandrino………………………………………………….151
Radu Aldulescu – Așteptându-i pe ruși………………………………………………………..155
Sebastian Barry– Răgazul unui zeu bătrân..................................................................................158
Luisa Apostol– Lucan și moartea…………………………………………………………….162
Andrei Gogu– Tatăl meu care ești pe pământ…………………………………………………164
Către cititorii noștri
Rodica Binder deplânge, pe bună dreptate, faptul că noțiunea de universalism este atât de contestată, încât a ajuns să supraviețuiască doar în salonul de reanimare, unde este asistată de ultimii mohicani ai raționalismului. Ideea că există o anumită unitate a naturii umane, independentă de diferențele culturale, ne rămâne apropiată, iar această unitate se întemeiază pe raționalitate. Există mai multe tipuri de raționalitate (instrumentală, axiologică estetică), dar toate sunt împărtășite, credem noi, de totalitatea ființelor umane din univers. De aceea, credem în misiunea revistei noastre de a contribui la edificarea unei identități culturale europene, dincolo de granițele naționale sau culturale. Nu ne încumetăm să abordăm o identitate culturală universală, dar suntem convinși că aceasta nu se poate întemeia decât pe raționalitate. Este adevărat că universalismul a fost generat de extinderea la nivelul întregii lumi a valorilor occidentale (europene), astfel structurate încât să promoveze viața în libertate: „un popor liber pe un plai liber” cum spunea Faust, care prefera siguranței actul creativ. Ca reacție, se invocă „pluriversalismul”, concept inspirat din metaversul generat de tehnologia informației. Dar, dacă metaversul este o extindere a universului în virtualitate, universurile multiple („pluriversurile”) nu reprezintă decât negarea fără subtilități dialectice a universalismului, în numele relativismului cultural. Japonezii, cu doctrina lor bushido în varianta extremă hagakure, prescriu opțiunea categorică pentru moarte în orice situație aflată la limită. Pe indieni îi mănâncă gândacii, în timp ce ei meditează cum să iasă de sub iluzia vieții „reale”. Chinezii s-au considerat singurul popor civilizat, dar aveau suficient teritoriu pentru a nu încerca să exporte valorile lor intelectuale și morale. Creștinismul a fondat libertatea pe adevăr. „Veți cunoaște adevărul si adevărul vă va elibera”. Luminismul a considerat că universalitatea este bazată pe rațiune, considerată, în spirit cartezian, o însușire egal distribuită. Astăzi, în postmodernitate, se încearcă să se întemeieze adevărul pe libertate. Când Pilat întreabă: „Ce este adevărul?” el înțelege, de fapt, „Ce contează adevărul?”. Acesta nu este decât o construcție intelectuală, provizoriu satisfăcătoare.
Urmărim cu atenție actualitatea politică, fără să ne propunem să o reflectăm, având în vedere aparițiile rare ale revistei și faptul că demersul nostru este situat dincolo de frământările cotidiene. Am observat, însă, un eveniment cu valențe dramatice, încărcat de suspans. După ce președintele Emmanuel Macron a dizolvat parlamentul, în Franța au avut loc alegeri anticipate, care arătau, după primul tur, o probabilă victorie a extremei drepte. Cel mai mare rău a fost evitat, cu prețul unei reprezentări atât de diverse, încât să facă imposibilă constituirea unui grup majoritar clar în parlament. I-am contactat pe prietenii noștri francezi, unii dintre ei colaboratori ai revistei, și le-am consemnat opiniile între cele două tururi de scrutin, când nimic nu era sigur și apoi, încă o dată, după turul al doilea, când lumea răsufla ușurată. Prezentăm astfel un mozaic electoral cu farmec literar.
Ni s-a părut extrem de interesant să vedem imaginea unei culturi din perspectiva alteia.Brice Matthieussent ne oferă o analiză a romanului american văzut din Franța. Literatura franceză este una a rafinamentului stilistic, în care forma bate fondul. De aceea, cititorul francez este fascinat de vitalitatea demersului literar al autorilor americani, care nu se feresc să abordeze teme grave, ale căror muchii dure le ascut, ferindu-se de orice edulcorare fără noimă. „De ce să regretăm că lucrurile nu rămân ca pe vremuri?”, spune eroul romanului Blackoutsal lui Justin Torres. „Dacă nu ar fi așa, nu ne-am putea delecta cu nostalgia”. Universitatea americană este subiectul reflecțiilor lui Michael C. Behrent. Primele universități americane aveau ca scop formarea de clerici și de învățători. Au ajuns rapid centre de excelență pedagogică și de cercetare de vârf. Harvard a devenit centrul în ceea ce privește filosofia; Yale, în privința dreptului; Chicago, în zona economiei; MIT, Stanford și Berkeley, în toate aspectele tehnologiei. Secretul succesului lor a fost susținerea cercetării științifice libere de orice ingerință financiară și ideologică. Lucrurile s-au schimbat, după cum a arătat demult Allan Bloom, în celebra lui carte The Closing of the American Mind. Goana după surse de finanțare, corectitudinea politică și obstrucția în comunicarea culturală au înăbușit ceea ce Schiller exalta, anume „libertatea gândirii”, fără de care elaborarea noului nu este posibilă.
Zinovy Zinik, prețiosul nostru colaborator, s-a format în Rusia, a profesat în Israel și s-a stabilit la Londra, devenind scriitor britanic. El scrie în cunoștință de cauză despre apartenența la multiple culturi, fapt care dezvoltă spiritul critic, oferă puncte de vedere insolite, dar cu prețul unei dureroase sciziuni interioare. O asemenea experiență a avut Panait Istrati. Nu este cazul lui Eugen Ionesco sau Emil Cioran, care s-au asimilat perfect, devenind scriitori francezi puri și duri. Mircea Eliade a rămas scriitor român sută la sută, în timp ce, ca teoretician al religiilor, a fost un cosmopolit în exact aceeași proporție.
Ne amintim cu tristețe de oameni de litere de mare valoare, dispăruți recent, cărora le consacrăm secțiunea In memoriam. Nu l-am inclus aici pe Nicolae Manolescu, pentru că ideile sale literare incită în continuare, stârnesc controverse, astfel încât autorul rămâne mereu viu. Ca dovadă, Al. Popovici revizitează, din perspectiva prezentului, unele dintre teoriile maestrului formator de gust și stimulator de gândire.
François Lecointre este ofițer de carieră, fost șef al Marelui Stat Major al armatei franceze. Între două misiuni de luptă din puncte sensibile geopolitic ca Rwanda sau Kosovo, reflectează asupra sensului vocației sale și încearcă să reconcilieze valorile umaniste cu eroismul ostășesc. Crede că a găsit legătura în fraternitatea virilă, care potențează curajul individual. Lecointre seamănă cu eroii lui Malraux, care filosofează ținând grenada în mână, dar el scrie mai în cunoștință de cauză decât autorul menționat, care a șters cu abilitate granița dintre ficțiune și realitate.
Mai demult, scriitorul bitanic C.P. Snow a stârnit o oarecare rumoare prin eseul său „Cele două culturi”, în care blama literații pentru că ignorau conceptele științelor exacte. „Principiul al II-lea al termodinamicii este o sursă excelentă de inspirație”, spunea el, este păcat că umaniștii îl ignoră. Se pare că nu mai este cazul. O dovedeșteNoham Selcer, care folosește noțiunea științifică de „lanț Markov” ca tramă a romanului său omonim, din care publicăm un fragment. Un lanț Markov este un proces a cărui desfășurare depinde de un număr finit de stări anterioare. Relațiile dintre personajele romanului urmăresc acest model, rezultând o structură de relații pe cât de logică, pe atât de insolită.
Viața n-ar fi suportabilă, dacă n-ar fi împodobită de artele vizuale. Prezentăm pe coperte și în interior un artist remarcabil, care, după exegetul său, Cătălin Bogdan, are nu mai puțin de patru suflete. Faust avea doar două, care se certau între ele, în pieptul său. Artistul dă consistență lumii prin ferestrele în care o închide și prin consistența materiei din care o recreează. Colecționăm astăzi mai puțin obiecte de artă, decât imagini efemere, ca acelea pe care ni le oferă scena, dar le păstrăm în memoria noastră virtuală. Arta nu este imortalizată prin arhivare în memoria digitală, ci prin asimilare în viața cotidiană.
