Arpegii estivale în Trafalgar Square, interpretate de Paula Popa şi Florica Grigoraş
Populara serie de concerte organizată de Institutul Cultural Român din Londra pe scena muzicală de la St. Martin-in-the-Fields prezintă, pe 20 august 2013, un repertoriu original, incluzând două premiere. Harpa va fi prezentă pentru prima dată în seria din Trafalgar
Presa din Suedia semnalează un număr record de cărți traduse din română în suedeză
În data de 15 august 2013, conducerea Târgului de Carte Bok& Bibliotek de la Göteborg, la care anul acesta România este țară invitată de onoare, a transmis următorul comunicat de presă, având ca subiect numărul mare de cărți traduse din română în suedeză
ICR oferă Premiul publicului pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune la Festivalul ANONIMUL
Ediţia aniversară a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL se va desfășura în perioada 9-18 august 2013 la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Cea de-a X-a ediție a Festivalului este organizată de Fundația Anonimul, cu sprijinul Centrului Național
Regizorul Istvan Szabo, invitat de onoare al Festivalului ANONIMUL
Regizorul Istvan Szabo este invitatul de onoare al ediţiei aniversare a Festivalului Internaţional de Film ANONIMUL care se va desfăşura între 9 şi 18 august 2013 la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Institutul Cultural Român este partener al festivalului, oferind
S-au decernat premiile ANONIMUL 10
Sâmbătă, 17 august, a avut loc Gala de Închidere a celei de-a 10-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, în cadrul căreia publicul a hotărât câştigătorii. La secţiunea de scurtmetraj s-au decernat următoarele premii:Premiul Publicului
Concert de percuţie şi muzică de cameră, organizat de Academia Icon Arts
Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România - UCIMR, Exces Music şi Accademia di Romania inaugurează, în perioada 6 – 11 august 2013, prima ediţie a cursurilor muzicale de vară „ICon Arts – Roma”. Masterclass-ul se va încheia cu un concert
Participare românească la Festivalul Internaţional de Teatru „Shakespeare” de la Gdańsk
Institutul Cultural Român de la Varşovia susţine o nouă participare românească la Festivalul Internaţional de Teatru „Shakespeare” de la Gdańsk, una dintre cele mai prestigioase manifestări teatrale europene, desfășurate în perioada 1-6 august 2013. Spectacolul
„Music of the Roots” la Institutul Cultural Român de la Berlin
Institutul Cultural Român de la Berlin găzduiește, în data de 2 august 2013, de la ora 19. 30, concertul de muzică clasică susţinut de Jacques Thibault Trio şi vernisajul expoziției de fotografie „Muzica rădăcinilor – Arhetipuri din arta tradițională românească
Radu Mihăileanu, distins cu Premiul Vento d’Europa la Festivalul de Film de la Ventotene
Organizat cu sprijinul MIBAC - Ministero per i Beni e le Attività Culturali, Festivalul de Film de la Ventotene aduce din nou în prim-plan cinematografia internațională, o atenţie deosebită îndreptându-se către filmele de autor. Festivalul se va desfăşura în
Lista proiectelor organizate de institutele culturale românești din străinătate în luna IULIE 2013
ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA•11-14 iulie / A III-a ediție a Festivalului de Teatru și Arte Performative „teatROmania“, organizat în colaborare cu compania toscană Telluris Associati, la sediul institutului. •24-29 iulie / Participare la cea de-a XIX-a ediție
Proiectul „Wild Carpathia” continuă. Cel de-al doilea episod, prezentat la ICR Londra
Luni, 22 iulie 2013, ora 19. 00, la sediul Institutului Cultural Român de la Londra va avea loc o proiecţie specială a filmului Wild Carpathia 2: From The Mountains To The Sea, un imn adus frumuseţilor naturale şi bogaţiei culturale ale României, considerat unul dintre
PlastX sau noul val al muzicii experimentale româneşti, la Art Café-Casa Avramide
Vineri, 19 iulie 2013, ora 20. 30, Institutul Cultural Român - Filiala Tulcea, Centrul Cultural ,,Jean Bart” şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale vă invită, în incinta Art Cafe-Casa Avramide, la un Jam Session realizat de grupul avant-garde jazz PlastX. Intrarea