„Misterul caracatiţei”, al cincilea spectacol al stagiunii 2016-2017 la Clubul Dramaturgilor
Institutul Cultural Român și Uniunea Scriitorilor din România, prin Filiala București - Dramaturgie, prezintă luni, 27 martie 2017, ora 18. 00, al cincilea spectacol al stagiunii 2016-2017 la Clubul Dramaturgilor. Evenimentul va avea loc la Institutul Cultural Român
Premiera suedeză a filmului „Ilegitim” în regia lui Adrian Sitaru, la ICR Stockholm
Lungmetrajul regizorului român Adrian Sitaru, „Ilegitim”, va putea fi vizionat în premieră suedeză la sediul Institutului Cultural Român de la Stockholm, luni, pe 27 martie, de la ora 18:00, în cadrul celebrării Lunii Francofoniei din Suedia. Filmul, o
Standul României se deschide vineri la Salonul Cărții de la Paris. Diagonales et confluences franco-roumaines
Manifestările la standul României de la Salonul Cărţii de la Paris, desfăşurat în perioada 24-27 martie 2017, se vor deschide, vineri, de la ora 11. 30, cu dezbaterea „Europe et latinité– des passeurs de savoir”, moderată de Virgil Tănase, la care sunt
Orchestra Română de Tineret în concert la Linz şi Salzburg
Orchestra Română de Tineret, împreună cu Cvartetul Wave condus de Bogdan Băcanu, va susţine, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, două concerte în Austria cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena şi al Ambasadei României în Republica Austria.
Ziua Unirii Basarabiei cu România – 27 martie – sărbătorită pe ambele maluri ale Prutului
Cu ocazia împlinirii a 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara, Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Granițelor, organizează o serie de evenimente în România și Republica Moldova. Duminică, 26 martie 2017, ora 18. 00, Teatrul „Nottara” din
„Romanian Highlights“ @ LET’S CEE Film Festival
LET’S CEE Film Festival, aflat la cea de-a cincea ediţie, se desfăşoară la Viena în perioada 21-27 martie. 17 producţii şi coproducţii cinematografice româneşti (lungmetraje, scurtmetraje şi documentare) vor fi prezentate în cadrul programului competiţional
Omagiu lui Dinu Lipatti la Paris, Sala Cortot
OMAGIU LUI DINU LIPATTICu ocazia Centenarului nașterii saleRECITAL DE PIAN - MUZICA DE CAMERALuni, 27 martie 2017 la ora 19. 30Scoala Normală de Muzică din ParisSala Cortot78 rue Cardinet, 75017 ParisPrezentat de Scoala Normală de Muzică din ParisIn parteneriat cuMuzeul Naţional
Participare românească la Festivalul Internațional Havana World Music Festival, Cuba
Trupa Nightlosers a fost invitată să reprezinte România, în premieră, la Festivalul Internațional Havana World Music Festival, care se va desfășura în perioada 23-26 martie 2017. Fondat în anul 2014 de către Ministerul Culturii, în parteneriat cu Institutul Cubanez
Participare românească la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig – 2017
Loc: Messe Leipzig Hala 4. E404România. Programul manifestărilorJoi, 23 martie12. 00 - 13. 00, la standul României - Jurnal de Cața. Interferenţe literare germano-române. Jürgen Israel si Frieder Schuller citesc din cărțile noi apărute la Editura POP din
Dublă expoziţie fotografică la Veneţia
Miercuri, 14 septembrie 2016, începând cu ora 18. 30, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul dublei expoziţii de fotografie „Simetria unei aparenţe de Maria Grazia Galatà, curator Marco Nereo
Recital de pian Ana Antonia Tudose la ICR Budapesta
Institutul Cultural Român Budapesta organizează sâmbătă, 25 martie, de la ora 18:00, la sediul din strada Izsó, numărul 5, un recital de muzică clasică în interpretarea pianistei Ana Antonia Tudose. Recitalul de pian cuprinde piese din repertoriul
Teatrul Ţăndărică prezintă spectacolul „Candid” la Lisabona, în cadrul Sărbătorii Francofoniei 2017
ICR Lisabona este şi în acest an unul dintre partenerii Sărbătorii Francofoniei din capitala Portugaliei. Astfel, la festivitățile din acest an din Lisabona (25 – 26 martie 2017), va fi prezentat spectacolul „Candid”, regizat de Cristian Pepino, în interpretarea trupei