Evenimente

6 Jul 2017

Modernismul socialist in România

Institutul Cultural Român de la Varșovia susține prezența arh. Dumitru Rusu la importantul program al Centrului Internațional pentru Cultură de la Cracovia, intitulat „Academia Patrimoniului Cultural”, în cadrul căruia, joi, 6 iulie 2017, ora 18. 00, arhitectul

6 Jul 2017

Celebrarea costumului tradiţional românesc la Muzeul Naţional de Artă

Institutul Cultural Român organizează joi, 6 iulie 2017, de la ora 19. 30, evenimentul „Mesageri identitari”, care va fi găzduit în Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă al României (Calea Victoriei nr. 49 – 53). Pornind de la o selecție de tablouri

3 Jul 2017 - 6 Jul 2017

Institutul Cultural Român organizează a doua ediție #ADMUSICAM

Institutul Cultural Român organizează la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, în perioada 3-16 iulie 2017, a doua ediție #ADMUSICAM - o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal, prezentare şi audiţii, dedicată muzicienilor

4 Jul 2017

Ziua Universală a Iei sărbătorită la Istanbul

Cu ocazia Zilei Universale a Iei, marți, 4 iulie 2017, la sediul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” a avut loc o prezentare multimedia a cămășii tradiționale, simbolistica veşmântului popular românesc –  cromatică, motive – cu scopul

4 Jul 2017

România, țară invitată la cea de-a 77-a ediție a Târgului de carte de la Madrid

În data de 4 iulie 2017 a fost semnat protocolul de colaborare între Institutul Cultural Român și Asociația Librarilor din Madrid, document potrivit căruia România va participa în calitate de Țară invitată la cea de-a 77-a ediție a Târgului de carte Retiro

27 Jun 2017 - 2 Jul 2017

Bimilenar „Publius Ovidius Naso – drumul exilului” la Corint

Cunoscut în spațiul românesc sub numele de Ovidiu și considerat, alături de Horațiu și Vergiliu, unul dintre reperele literaturii latine, poetul are o biografie complicată, marcată de momentul proscrierii, repectiv de forma de exil de tip relegatio/relegareimpusă

28 Jun 2017 - 2 Jul 2017

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti (BIFF)

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti (BIFF) va avea loc în perioada 28 iunie – 2 iulie 2017, în Bucureşti, la Sala Elvire Popesco, Institutul Francez din Bucuresti, Muzeul Țӑranului Romȃn, Sala Horia Bernea ṣi Clubul Țӑranului. Este organizat de Fundaţia

29 Jun 2017 - 2 Jul 2017

Liliana Nechita la Festivalul literar al Sardiniei de la Gavoi

În perioada 29 iunie - 2 iulie 2017 scriitoarea Liliana Nechita şi traducătoarea operei sale în limba italiană, Elena di Lernia, vor participa la cea de a XIV-a ediţie a Festivalului literar al Sardiniei de la Gavoi, una dintre cele mai importante manifestări de

1 Jul 2017

Expoziție itinerantă cu ocazia împlinirii Bimilenarului de la moartea poetului Ovidius

Sâmbătă, 1 iulie 2017, ora 18. 00,  va fi inaugurată la Accademia di Romania expoziția itinerantă Vivam, organizată de Comitetul promovare Metamorphosis. Beyond the Shape din Sulmona, în colaborare cu Primăria din Sulmona și Accademia di Romania, cu ocazia

30 Jun 2017

Recital de pian Ana Antonia Tudose la ICR Viena

Institutul Cultural Român de la Viena organizează vineri, 30 iunie, de la ora 18:00, la sediul din Argentinierstraße 39, un recital de muzică clasică în interpretarea pianistei Ana Antonia Tudose. Evenimentul face parte din seria de manifestări organizate lunar

21 Jun 2017 - 30 Jun 2017

Expoziția „Spaţii ale memoriei, spaţii patrimoniale“, la ICR Londra

Institutul Cultural Român din Londra vernisează, pe 21 iunie, expoziţia cu titlul “Spaces of Memory, Spaces of Heritage” („Spaţii ale memoriei, spaţii patrimoniale”), ca parte a Festivalului de Arhitectură din Londra. Deschisă în galeria Brâncuşi de la

19 May 2017 - 30 Jun 2017

„Harta nu este teritoriul“ la ICR Lisabona

ICR Lisabona a găzduit în galeria sa din Rua do Barão no 10, în data de 19 mai 2017, vernisajul expoziţiei „Harta nu este teritoriul“. Evenimentul, realizat în colaborare cu Anca Poteraşu Gallery din Bucureşti, a fost inclus în agenda conexă târgului