Proiecţia filmului „Nunta mută” la Cinelínguas (FLUL)
În cadrul ciclului de cinema Cinelínguas, ICR Lisabona și Lectoratul de Limba Română din cadrul Facultății de Litere a Universității din Lisabona vor prezenta, cu sprijinul Cinemagix ID, filmul românesc Nunta mută, în regia lui Horațiu Mălăele. Cinelínguas
Antologia „Viața ca un blat de tort. Proză românească contemporană” lansată în curând și la Berlin
După ce a fost lansată la standul României și la standulDie Unabhängigen (Independenții) al Fundației Kurt Wolff în cadrul Târgului de Carte de la Leipzig, antologia de proză românească contemporană
Ana Blandiana la Ziua Mondială a Poeziei 2018 de la Roma
Ziua de 21 martie a fiecărui an a fost dedicată de către UNESCO rolului privilegiat al expresiei poetice în promovarea dialogului intercultural, comunicării şi păcii. Evenimentul de la Roma se desfăşoară din nou sub patronajul Comisiei Naţionale Italienepentru UNESCO
Mircea Cărtărescu la Noaptea Literaturii din Budapesta
Miercuri, 21 martie 2018, în intervalul 19:00-23. 00, 21 de spații culturale și neconvenționale din centrul Budapestei, sectorul 6, vor găzdui tot atâtea țări care vor prezenta câte un fragment din proza unui scriitor contemporan, în interpretarea actorilor
Dan Perjovschi. The Book of Notebooks / Cartea carnetelor la Muzeul Belvedere 21 din Viena
Miercuri, 21 martie, ora 19. 00, la Salon für Kunstbuch din cadrul Muzeului Belvedere 21, din Viena, va fi lansat volumul bilingv Dan Perjovschi. The Book of Notebooks / Cartea carnetelor (contribuții de: Jelena Vesić, Alina Șerban, What, How & for Whom / WHW, Kristine
Corul Regal anunţă sosirea primăverii la Beijing
În perioada 14 – 21 martie 2018, la Beijing, Baoding și Shanghai, ICR Beijing organizează evenimentul „Sosirea Primăverii” cu participarea de înaltă ținută a Corului Regal. Această acțiune se numără printre evenimentele organizate de ICR Beijing cu scopul
România @ FRANCOFILM Roma 2018
România prezentă la cea de-a IX-a ediție a Festivalul Filmului Francofon de la Roma Institutul Cultural Român și Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Ambasada României în Republica Italiană, susțin participarea Româniel la ediția 2018 a Festivalului
Concertele Orchestrei Române de Tineret la Chişinău şi Bălţi
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău organizează, în contextul Anului Centenar, două concerte simfonice susţinute de Orchestra Română de Tineret sub bagheta maestrului Cristian Mandeal la Chişinău şi Bălţi. Evenimentele vor avea
Contemporary Infinite - Expoziție cu Gregor Hildebrandt și Milen Till
Programul 2018 al Galeriei ICR Berlin se deschide cu expoziția Contemporay Infinite. Institutul Cultural Român din Berlin este onorat să găzduiască în spațiile propriei galerii Contemporary Infinite, o expoziție care reunește cele mai recente lucrări de artă realizate
Regal românesc la Paris - Personalităţi franceze şi ale diasporei româneşti au fost premiate de Institutul Cultural Român
Nume sonore ale culturii româneşti şi franceze, Vladimir Cosma, Viorica Cortez, George Banu, Doina Lemny, Dana Ciocârlie, Vasile Șirli, Jacques-François l’Oiseleur des Longchamps, Louis Monier și Jean-Yves Conrad, au primit distincţii de onoare din partea Institutului
Francofonie: Jazz manouche cu Emy Drăgoi Trio
Institutul Cultural Român de la Madrid în colaborare cu Institutul Francez din Madrid organizează un concert de jazz manouche dedicat sărbătoririi Zilei Internaţionale a Francofoniei. Evenimentul va avea loc în data de 22 martie 2018, ora 20:00, la sediul Institutului
Ecouri de la Paris. Personalități ale culturii franceze și române, în centrul evenimentelor organizate de ICR
Numeroase personalități au apreciat Premiile de Excelență acordate de Institutul Cultural Român diasporei românești și unor elite ale culturii franceze. Vă prezentăm ecourile de laGala de pe 19 martie 2018 de la Athénée Théâtre Louis Jouvet, în cadrul