Evenimente

29 Jul 2015

Orchestra Română de Tineret concertează la Expo Milano 2015

Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, şi solista Anita Hartig vor reprezenta România la Expoziţia Mondială de la Milano. Concertul va avea loc pe 29 iulie 2015, în l'Auditorium Expo Milano din cadrul Expoziţiei Mondiale, Orchestra Română

28 Jul 2015

Mircea Cărtărescu a primit Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană

Scriitorul Mircea Cărtărescu a primit Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană luni, 27 iulie 2015, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Haus fur Mozart din Salzburg. Evenimentul a fost deschis de dr. Helga Rabl-Stadler, director al Festivalului

22 Jul 2015 - 25 Jul 2015

18 copii americani joacă în „Povestea lui Harap-Alb” la New York

Institutul Cultural Român din New York va prezenta publicului american, dar și comunității românești din New York și din statele învecinate, o adaptare după cunoscutul basm românesc „Povestea lui Harap-Alb“ de Ion Creangă. Piesa de teatru „BLACKWHITE - The

22 Jul 2015

Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate în luna IUNIE 2015

Prezentarea detaliată a proiectelor - în documentul atașat de la finalul textului (scroll down) ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA 8-9 iunie / Dezbatere pe tema traducerilor de poezie și spectacolul poetic – muzical „Echivalenţe poetice româno–italiene. Poezia românească

22 Jul 2015

Soprana Rodica Vică în concert la Festivalul “Lo Spirito della Musica di Venezia” 2015

În perioada 15 iunie – 26 iulie 2015 a avut loc cea de-a treia ediție a Festivalului “Lo spirito della musica di Venezia”, un eveniment cultural organizat de Fundația Teatrului La Fenice, Regiunea Veneto, Primăria orașului Veneția și Camera de Comerț a Veneției,

21 Jul 2015

„KulTOUR mit Holender“ - eveniment dedicat maestrului Ioan Holender la Viena

Institutul Cultural Român de la Viena organizează marţi, 21 iulie 2015, la ora 19. 00, proiecţia specială a unor reportaje din seria KulTOUR mit Holender, realizate de postul Servus TV. Evenimentul de la sediul ICR Viena (Argentinierstrasse 39, 1040 Viena) este dedicat

20 Jul 2015

Publicul portughez, încântat de participarea românească din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Almada

În perioada 4-18 iulie 2015 s-a desfăşurat cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru de la Almada, cea mai importantă manifestare de acest gen din Portugalia. Institutul Cultural Român de la Lisabona, alături de Compania de Teatru din Almada, a

16 Jul 2015 - 19 Jul 2015

ICR, partener al Festivalului Internațional de Poezie și Muzică de Cameră „Poezia e la Bistrița“

În perioada 16-19 iulie 2015 va avea loc cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică de Cameră „Poezia e la Bistrița”. Participă scriitori din Spania, Polonia, R. Moldova, Ungaria, Belgia, Bosnia-Herțegovina, Norvegia. Institutul Cultural

15 Jun 2015 - 18 Jul 2015

Imago Mundi îl omagiază pe George Enescu la Granada

Institutul Cultural Român de la Madrid susține participarea grupului Imago Mundi la Festivalul Internațional de Muzică și Dans de la Granada, în cadrul secțiunii FEX, care se desfășoară în intervalul 15 iunie – 18 iulie. Grupul va susține două concerte prilejuite

17 Jul 2015

Institutul Cultural Român, Galeria Galateca și La Blouse Roumaine, parteneri pentru un centenar

Vineri, 17 iulie 2015, de la ora 15. 00, la Galeria Galateca (strada C. A. Rosetti, nr. 2-4, Bucureşti), va avea loc o întâlnire dedicată colaborarii dintre Măiastra, La Blouse Roumaine și Institutul Cultural Român. La eveniment vor participa Andreea Stoiciu, inițiatoarea

8 Jul 2015 - 15 Jul 2015

ICR, partener al Festivalului Internaţional „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş“

Academicieni, poeţi, eseişti, muzicieni, artişti plastici şi editori din peste 30 de ţări sunt aşteptaţi la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş“, care se desfăşoară între 8 şi 15 iulie 2015. Institutul

6 Jul 2015 - 15 Jul 2015

30 de liceeni din Basarabia istorică vin la Școala de vară „Cultură și identitate românească” de la Arcuș, jud. Covasna

Institutul Cultural Român, la inițiativa Direcției Românii din Afara Granițelor și Limba Română, organizează în perioada 6-15 iulie 2015, în județul Covasna, Școala de vară „Cultură și identitate românească” de la Arcuș, pentru tineri liceeni din Basarabia