De Ziua europeană a muzicii, Institutul Cultural Român lansează a cincea ediție #ADMUSICAM
Cu ocazia Zilei europene a muzicii, sărbătorită anual la data de 21 iunie, Institutul Cultural Român lansează a cincea ediție #ADMUSICAM - o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal, prezentare şi audiţii, dedicată muzicienilor cu vârste
Dramaturgul Matei Vișniec întâlnește publicul și producătorii la Teatrul Marconi din Roma
Miercuri, 22 iunie 2022, ora 21. 00, dramaturgul Matei Vișniec participă la o întâlnire literară cu publicul și producătorii italieni ai operelor sale, care va avea loc la Teatrul Marconi din Roma. Întâlnirea, organizată de Metis Teatro în colaborare cu Accademia
Matei Vișniec, prezentare de carte, în avanpremiera Festivalului Literaturilor de la Roma
Invitat în avanpremieră la Festivalul Literaturilor de la Roma, în data de 23 iunie 2022 la ora 18:00, Matei Vișniec va fi prezent la o întâlnire cu publicul la Casa delle Letterature, prilejuită de publicarea traducerii italiene a volumului Sindrom de panică
Regizorul Alexandru Mironescu, premiat la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc de la Tel Aviv
Regizorul român Alexandru Mironescu a primit Best Script Award pentru filmul său “Summer Planning” / „Planuri de vacanță” în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Film Studențesc, ediția 2022, desfășurată în seara
Evenimente dedicate culturii idiș, la ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Leyvik House din Tel Aviv și Asociația Scriitorilor și Jurnaliștilor de Limbă Idiș din Israel, continuă seria de evenimente dedicate culturii idiș, „Yiddishkeit”, și invită publicul la un eveniment
Babel - Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște, la a X-a ediție
Institutul Cultural Român susține a X-a ediție a Festivalului Artelor Spectacolului Târgoviște-Babel, care va avea loc în perioada 10 – 19 iunie 2022, după doi ani de pauză din cauza pandemiei. Tema acestei ediții aniversare este Limbaj, astfel că
A cincea ediţie a Festivalului Internațional de muzică „Roots Fest”, la Roma
Festivalul Internațional de muzică Roots Fest a ajuns la a cincea ediție și se va desfășura la Roma, în zilele de 21 și 25 iunie 2022. Evenimentul, organizat de asociația culturală ARPRO, în colaborare cu Accademia di Romania in Roma și Institutul Cultural
Expoziția de fotografie „România Sălbatică”, itinerată la Cracovia
Institutul Cultural Român de la Varșovia, cu sprijinul Bibliotecii Voievodale din Cracovia prezintă, în perioada 23 iunie – 12 august 2022, expoziția de fotografie „România Sălbatică” semnată Dan Dinu. Imaginile sunt surprinse în urma călătoriilor autorului
Cele mai noi filme românești se văd la TIFF cu sprijinul ICR
Festivalul Internațional de Film Transilvania revine în perioada 17-26 iunie 2022 cu o selecție bogată de evenimente și proiecții de filme, în diverse spaţii culturale din Cluj-Napoca şi împrejurimi. Institutul Cultural Român, partener de tradiție al TIFF,
Recital de muzică de cameră „Duo Aperto” la ICR Budapesta
Institutul Cultural Român la Budapesta va organiza vineri, 17 iunie 2022, ora 19:00, un recital de muzică de cameră susținut de formația camerală DUO APERTO: Ladislau Csendes – vioară și Dolores Chelariu – pian. Concertul va avea loc la sediul ICR Budapesta,
Focus România la Festivalul de Film Short Waves de la Poznań
Institutul Cultural Român de la Varșovia susține participarea românească la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Scurtmetraje de la Poznań – Short Waves Festival, care are loc în perioada 14-19 iunie 2022. Anul acesta, unul dintre punctele
Volumul „Doamna cu ochelari negri” de Sidonia Drăgușanu, prezentat în cadrul „I Mercoledì Letterari” la Accademia di Romania
Proiectul „Miercurile literare la Accademia di Romania in Roma” continuă miercuri, 15 iunie, cu prezentarea antologiei de proză scurtă Doamna cu ochelari negri / La signora dagli occhiali neri / de Sidonia Drăgușanu, tradusă de Luisa Valmarin și publicată