Editura ICR

2010

E.Lovinescu – T.Maiorescu, vol I, 2009, 288 p.

Ciclul de studii junimiste ale lui E. Lovinescu, apărut în perioada 1940-1944, cuprinde volumele: monografia T. Maiorescu (două volume, 1940), P. P. Carp, critic literar şi literat (1941), T. Maiorescu şi contemporanii lui (două volume, 1943-1944) şi T. Maiorescu

2010

E. Lovinescu - T. Maiorescu şi contemporanii lui, vol. II, 2009, 176 p.

Ciclul de studii junimiste ale lui E. Lovinescu, apărut în perioada 1940-1944, cuprinde volumele: monografia T. Maiorescu (două volume, 1940), P. P. Carp, critic literar şi literat (1941), T. Maiorescu şi contemporanii lui (două volume, 1943-1944) şi T. Maiorescu

2010

Noua poezie basarabeană, 2009, 172 p.

Antologie şi prefaţă de Dumitru Crudu Poezii de Angela Pânzaru, Iulian Fruntaşu, Ştefan Baştovoi, Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Steliana Grama, Diana Iepure, Pavel Păduraru, Leo Hristov, Andrei Ungureanu, Ana Rapcea, Adrian Ciubotaru, Horia Hristov,

2010

Narcis Dorin Ion - Reşedinţe şi familii aristocrate din România/ Residences and Families of the Nobility in Romania (album editat în două versiuni, română şi engleză), 2007, 334 p.

Cuvânt înainte de Constantin Bălăceanu-Stolnici. Reşedinţe şi familii aristocrate din România prezintă cele mai importante, din punct de vedere arhitectonic şi istoric, situri aristocrate şi expune succint biografiile aristocraţilor ce au stăpânit domeniile

2010

Manuscrise bizantine în colecţii bucureştene ⁄ Byzantine Manuscripts in Bucharest’s Collections, 2009, 256 p.

Volum editat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, cu sprijinul Patriarhiei Române, Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Naţional de Artă al României, Muzeului Naţional de Istorie a României „Legitimată teologic şi elaborată de-a lungul secolelor

2009

Doina Condrea Derer - Silvio Guarnieri. Universitar în România şi Italia, 2009, 196 p.

Silvio Guarnieri (1910–1993), literat italian preocupat deopotrivă de istorie şi cultură în general, de pe poziţia unui intelectual ale cărui principii etice îl legitimează în rolul de instanţă morală, a trăit zece ani în România (1938–1948), perioadă

2009

Studiul 3. Prolog (album), 2009, 236 p.

Studiul 3. Prolog / prezentare grafică: Constantin Flondor Versiune în limba engleză: Samuel Onn Cu un sfert de secol în urmă (1985), un grup de artişti deschidea la Căminul Artei din Bucureşti o expoziţie cu un titlu sugestiv: Floarea de măr, momentul fondării

2009

Matthias Buth - Rumänien hinter den Lidern / România dincolo de pleoape (poeme), 2009, 80 p.

Traducere în limba română de Anni-Lorei Mainka, Norina Procopan şi George Guţu. Născut în 1951 la Wuppertal, scriitorul Matthias Buth a publicat până în prezent mai multe volume de poezie, printre care Die Stille nach dem Axthieb / Liniştea de după lovitura

2009

Alexandru George - Paşii unui fantasticist, 2009, 454 p.

Paşii unui fantasticist (povestiri) Ediţia a III-a revăzută şi argument de Alexandru George „Toţi scriitorii afirmaţi în primul lustru al comunismului ţineau să pară nişte eruptivi, nişte necontrolaţi, nişte spontani, care redau până şi pulsul vremurilor

2009

REEDITARE / Dan Dinescu (fotografii), Andrei Pippidi (text) - Farmecul discret al Bucureştilor/ The Discreet Charm of Bucharest (ediţie bilingvă română-engleză), 250 p.

„(. . . ) talentul domnului Dinescu este de cel mai mare folos pentru toţi, nu numai pentru istoricii arhitecturii. Pentru fiecare generaţie măcar, astfel de cărţi trebuie să se facă – scrie Andrei Pippidi în prefaţa albumului. Cele peste 100 de imagini realizate

2009

REEDITARE / Narcis Dorin Ion - Reşedinţe şi familii aristocrate din România, 334 p.

Cuvânt înainte de Constantin Bălăceanu-Stolnici. Reşedinţe şi familii aristocrate din România prezintă cele mai importante, din punct de vedere arhitectonic şi istoric, situri aristocrate şi expune succint biografiile aristocraţilor ce au stăpânit domeniile

2009

REEDITARE / Narcis Dorin Ion - Residences and Families of the Nobility in Romania, 334 p.

Versiune în limba engleză. Traducere în limba engleză: Mihnea Gafiţa Cuvânt înainte de Constantin Bălăceanu-Stolnici. Reşedinţe şi familii aristocrate din România prezintă cele mai importante, din punct de vedere arhitectonic şi istoric, situri aristocrate