- 21 March 2016
- Etichete ICR Roma Institutul cultural roman Ziua mondiala a poeziei
Prima zi de primăvara, 21 martie, este dedicată Zilei Mondiale a Poeziei. Pentru a treia oara Institutele Culturale din Uniunea Europeană (EUNIC), organizate în clusterul EUNIC Roma, celebrează poezia europeană. UNESCO a dedicat ziua de 21 martie rolului privilegiat al expresiei poetice în promovarea dialogului intercultural, comunicării şi păcii. Evenimentul de la Roma se desfăşoară sub patronajul Comisiei Naţionale Italiene pentru UNESCO şi se bucură de colaborarea cu Federazione Unitaria Italiana Scrittori (Federaţia Unită a Scriitorilor din Italia) şi Casa delle Letterature (Casa Literaturii).
Luni, 21 martie, 2016, ora 19.00, zece poeţi din zece ţări europene se vor întâlni la Accademia di Romania (Piazza José de San Martin, No. 1, Roma), invitând la această seară pe toţi pasionaţii de poezie şi cei care doresc să sărbătorească împreună latura poetică a Europei. Toate poeziile vor fi citite în limba originală, în timp ce traducerea în limba italiană va fi proiectată simultan pe un ecran luminos.
La eveniment vor participa : Sonja Harter pentru Austria, Anna Maria Petrova Ghiuselev pentru Bulgaria, Sarah Zuhta Lukanic pentru Croaţia, Nora Gomringer pentru Germania, Franco Buffoni pentru Italia, Tomasz Różycki pentru Polonia, Adrian Popescu pentru România, Michal Habaj pentru Slovacia, Andrés Catalán pentru Spania şi Vanni Bianconi pentru Elveţia. Evenimentul va fi moderat de Maria Ida Gaeta iar serata va fi acompaniată şi se va bucura de muzica interpretată de ansamblul Flauto Dolce (cu instrumente de epocă): Zoltan Majo - flaut, Maria Szabo - flaut, Noemi Miklos - clavecin şi Mihaela Maxim - soprană.