Filmul Toată lumea din familia noastră, regizat de Radu Jude a fost distins cu Marele Premiu la Festivalul CinEast, desfășurat în perioada 11-28 octombrie 2012 la Luxemburg. Ajuns la cea de-a cincea ediție, Festivalul este dedicat producțiilor cinematografice din Europa centrală și de Est.
„Am ales să-i acordăm Marele Premiu CinEast 2012 pentru numeroasele calități pe care le reunește: o regie bine stăpânită, o atmosferă de claustrare care menține suspansul, o excelentă narațiune în timp real, o psihologie foarte adecvată a personajelor, un joc actoricesc condus remarcabil, un ton tragicomic cu accente, pe alocuri, jubilatorii“ – a declarat despre filmul premiat regizoarea Beryl Koltz, președinta juriului.
Filmul Toată lumea din familia noastră este produs de Hi Films Productions.
Festivalul CinEast este organizat de Asociația Polska.lu din Luxemburg. Institutul Cultural Român se numără printre partenerii evenimentului, sprijinind prezențele românești la festival. În acest an, participarea românească a fost posibilă datorită susținerii oferite de Transilvania Film, Filmalee și Filmsboutique.
Informații suplimentare: www.cineast.lu/2012/