ICR Beijing organizează evenimentul „The Great Romania & China Friendship Cafeteria”, în parteneriat cu Sandwich București și Galeria C5 Art din Beijing, în perioada 26 mai - 15 iunie 2018. Vernisajul expoziției a avut loc în data de 26 mai 2018, la Galeriei C5+86, situat în Districtul Artiștilor 798 din Beijing.
Districtul Artiștilor 798 este o zonă din Beijing foarte frecventată de publicul interesat de artă, mai ales de formele sale alternative, experimentale și interactive. În cadrul vernisajului, au susținut prezentări directorul Galeriei C5+86, Antonina Dragne-Ciuceanu, referent principal relații ICR Beijing, Silviu Lixandru, curatorul expoziției, precum și artiștii români Alexandru Niculescu, Daniela Pălimariu, Cristian Răduță, Dan Vezentan (co-fondatori ai spațiului Sandwich București).
Alături de artiștii români sunt expuse, de asemenea, și lucrări ai artiștilor chinezi, coordonatori ai Galeriei C5 Art din Beijing.
În perioada 26 - 29 mai 2018, la Galeria C5+86, dar și la alte instituții de profil din Beijing, Institute for Provocations și Minzu University of China, au avut locprezentări despre instalațiile expuse, ale spațiului Sandwich din București etc, tur ghidat al expoziției, proiecții video și de film, ateliere și performance-uri, schimburi gastronomice, Food Theater și Superstition Lunch etc. Aceste acțiuni se încadrează în estetica relațională, rolul lor fiind de a crea situații și contexte ce încurajează comunicarea nemediată dintre participanți.
Lucrarea artistei Daniela Pălimariu „Leaning Corners” include un număr variabil de forme realizate dintr-o pânză elastică, fixată de perete dar și de podea, la un anumit unghi, astfel încât să devină un suport de susținere confortabil, dar nu atât de jos încât să invite la somn. Obiectele sunt diferite de hamace prin faptul că utilizatorul trebuie să rămână sprijinit de podea, însă oferă un suport binevenit pentru momentele în care statul în picioare devine obositor.
Leaning Corners (trad. aprox. Colțuri de Sprijin) nu trebuie neapărat să fie plasate în colțuri, ci pot fi pur și simplu sprijinite de oricare perete. Se numesc Colțuri, totuși, pentru că au același efect, de a te înconjura din trei părți și de a oferi protecție fără a fi sufocante. Primul moment, în care utilizatorul se lasă sprijinit, este cel mai dificil – dar și cel mai important, prin faptul că acesta trebuie să aibă încredere (sau nu) că va fi susținut și că nu va cădea în gol. Folosirea Colțurilor este, astfel, și un exercițiu de încredere. Desigur, asta se poate face cu fața, cu spatele sau pe o parte, după fiecare. Iar unele Corners oferă destul spațiu pentru două persoane.
Formele lor variază, nu sunt simple dreptunghiuri, iar culorile sunt aprinse, fără model.
ArtistulDan Vezentan va reconstrui „Fancy Coops”, un coteț de creștere a găinilor ouătoare, folosindu-se de un material care ar fi interzis în normele de construire legală a acestor spații: oglinda. Scărițe de acces pentru găini se multiplică într-un caleidoscop ce amintește de scările lui Escher, iar neoane cu lumină albă și roșie alternează pentru a controla cât mai eficient randamentul vietăților care au curaj să viețuiască aici.
Interesul artistic al lui Dan Vezentan asupra tematicii veterinar-zootehnice vine din relația sa personală, din copilărie, cu acest domeniu. În lucrările sale, diferite construcții din lemn, aproape identice cu cele folosite în creșterea animalelor de curte, își pierd utilitatea, devenind obiecte și spații atrăgătoare estetic. Materialele de bază – lemn netratat, pietriș, feronerie simplă – sunt amplificate de oglinzi șilumini colorate. Multe dintre proiectele sale sunt imersive și folosesc elemente optice destructurante. Acestea pleacă de la o abordare științifică a comportamentului animal, cum ar fi folosirea luminii ca mijloc de control pentru obținerea unui randament sporit în producția de ouă.
Artiștii Alexandru Niculescu și Cristian Răduță vor realiza „Butterfly Studio, atelier de artist” care are ca suport o platformă în formă de fluture. Instalația vorbește despre fragilitatea și vulnerabilitatea practictii artiste, în special cea de atelier, și este o referință directă la experiența personală a celor doi. Colaborarea este și un rezultat al faptului că cei doi, activând în principal în sculptură (Răduță), respectiv pictură (Niculescu), lucrează în ateliere adiacente și realizează în mod constant schimburi de idei și perspective, în special în ceea ce privește bi- / tri-dimensionalitatea.
Spațiul expozițional și instalațiile expuse vor deveni suportul interacțiunilor dintre artiști și public, persoane care provin din diferite medii socio-culturale și care au vârste diferite.
Sandwich București a luat naștere într-un spațiu exterior îngust între două hale din cadrul Combinatului Fondului Plastic. Artiștii Alexandru Niculescu și Cristian Răduță au început să își amenajeze atelierele. Acestea erau învecinate, dar nu lipite, între ele rămânând 1,5 metri. A apărut ideea recuperării unui spațiu pentru artă, un loc exterior făcut sandwich între cele două hale și care să nu le servească doar lor, ci și altor artiști. Echipei i s-a alăturat, între timp, și Daniela Pălimariu – tot artist și curator, și Silviu Lixandru, care a studiat marketing.
E, probabil, cea mai mică galerie din București, cu siguranță cea mai ascunsă. E și un spațiu ce te obligă să lucrezi cu el – nu a fost niciun proiect necontextualizat până acum, și să te înscrii în niște limite constrângătoare; pe de altă parte, în mod aparent paradoxal, tocmai caracterul său pare să dea idei artiștilor și forță și mai mare intervențiilor. Spațiul de expunere funcționează foarte bine cu cele două ateliere, în care se lucrează permanent, dar și cu locul din fața acestora în care au loc evenimentele – vernisaje sau conferințe care adună uneori multe zeci de oameni.Galeria C5 Art a fost înființată în anul 2006 și încurajează tinerii artiști cu viziuni moderniste și postmoderniste, „reconstruind spațiul creativ al artistului în ruinele mitologiei originale - viitorul” (preluare din prezentarea C5 Art). Lansează diferite proiecte atipice, precum „Food Theater” și „West Five Youth Convalescence” se concentrează asupra expozițiilor realizate de artiștii care nu respectă regulile.