Sâmbătă, 20 iunie, la Leicester Square Theatre, în inima Londrei, programul „Moromeții 60: Jubileul unei capodopere”, organizat de ICR Londra în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, Muzeul Literaturii Române din Bucureşti şi Teatru ACT, a continuat cu o reprezentaţie unică a spectacolului „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, o aducere la viaţă a personajelor lui Marin Preda prin teatru, realizată de Cătălin Ştefănescu, în regia cunoscutului Alexandru Dabija, prin intermediul a doi îndrăgiţi actori români: Marcel Iureş şi George Mihăiţă.
Succesul răsunător de public şi critică de care spectacolul se bucură în România, unde se joacă cu casa închisă, a fost confimat şi în capitala britanică, unde o audienţă de peste 400 de persoane a aplaudat frenetic şi îndelung acest adevărat tur de forţă teatral. Spectacolul a fost jucat în limba română, cu supratitrare în engleză, iar după acesta, unii dintre spectatorii englezi au declarat că piesa le-a oferit o mai bună înţelegre asupra identităţii şi spiritului românesc.
Premiera absolută a piesei a avut loc pe 3 martie 2014 la Teatrul ACT din Bucureşti, având parte de o primire de o primire călduroasă atât din partea publicului, cât şi a criticilor. Regizorul Alexandru Dabija saluta iniţiativa lui Cătălin Ştefănescu, practic debutul acestuia în dramaturgie, şi spunea despre această punere în scenă: „Mi-e frică de țărani și de dramaturgia contemporană. Pe de altă parte, am vrut dintotdeauna să văd la Act o piesă cu țărani. Și, uite că am parte de ea. Mă bucur, ăsta e cuvîntul. Mă bucur de piesa lui Cătălin Ștefănescu, de fabulosul roman al lui Preda, de actorii George și Marcel. Așa e la noi, ne bucurăm de toate prostiile”.
„Moromeții 60: Jubileul unei capodopere” este un program complex dedicat uneia dintre cele mai influente cărți din literatura română modernă, precum şi un omagiu adus personalităţii remarcabile a autorului ei, cuprinzând evenimente din mai multe domenii (teatru, cinematografie, literatură și arte vizuale) şi avându-i ca invitaţi pe regizorul Stere Gulea, profesorul, scriitorul și criticul literar Caius Dobrescu, precum şi pe actorii Marcel Iureș, George Mihăiță și Jack Klaff. Seria de evenimente va continua luna aceasta şi în prima jumătate a lunii iulie prin intermediul Seriei „Marin Preda în film” la „Cinemateca românească”. De asemenea, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată, până în data de 10 iulie, expoziţia expoziţia de fotografie „Marin Preda: O viață în imagini și cărți”, realizată de ICR Londra cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române, care include instantanee din viaţa scriitorului, imagini de arhivă cu manuscrisele sale, dar și imagini de pe platourile de filmare a „Moromeţilor” lui Stere Gulea.
Pentru mai multe detalii vizitaţi www.icr-london.co.uk.