Starea traducerilor de poezie română în străinătate - Colocviu în cadrul Târgului Naţional al Cărţii de Poezie

Joi, 3 iunie 2010, de la ora 15, în cadrul Târgului Naţional al Cărţii de Poezie/Tu Nu Citeşti Poezie?, în rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (Bd. Dacia 12) va avea loc colocviul Starea traducerilor de poezie română în străinătate, organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român. La întâlnire vor participa Lidia Vianu, coordonatoarea Masterului de Traduceri Literare de la Universitatea Bucureşti, rezidenţii programului de traduceri derulat de Institutul Cultural Român prin Centrul Naţional al Cărţii, poeţi, traducători, masteranzi. Discuţiile vor fi moderate de Florin Bican (Centrul Naţional al Cărţii, ICR).
Vor vorbi despre experienţele lor şi despre receptarea traducerilor de poezie Kerstin Ahlers (Germania), împreună cu autorii din care a tradus: Gelu Vlaşin şi Bogdan Stoian, Sheila Yaya (Turcia) – alături de autorii traduşi pentru Festivalul de poezie al oraşului Istanbul (ediţia 2009): Doina Ioanid şi Sorin Gherguţ, Serafina Pastore (Italia) –care a tradus pentru Festivalul de poezie de la Genova (ediţia 2009) poeme de Adela Greceanu, Denisa Mirena Pişcu (al cărei volum, tradus în engleză de Florin Bican, a apărut în 2009 în Irlanda).
Contact media: Biroul de Presă al ICR, biroul.presa @ icr.ro, 031 7100 622.

www.targuldepoezie.fdl.ro