- 28 March 2017 - 1 April 2017
- Etichete ICR Praga Matei Vișniec Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru SETKÁNÍ/ENCOUNTER
Institutul Cultural Român de la Praga sprijină participarea studenților și a profesorilor de la Facultatea Teatru, Film și Dans a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, Republica Moldova, la cea de-a 27-a ediție a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru SETKÁNÍ/ENCOUNTER, care va avea loc în perioada 28 martie – 01 aprilie 2017, în orașul Brno, Republica Cehă. În cadrul festivalului, studenții și masteranzii AMTAP vor prezenta spectacolul Caii la fereastră, de Matei Vișniec, dramaturg român, în regia profesorului Emil Gaju, Artist al Poporului din Republica Moldova.
Spectacolul aduce în prim plan tema războiului care distruge omul atât din punct de vedere psihic, cât și fizic, nejustificat și nemotivat.
Caii la fereastră, în versiunea studenților și masteranzilor de la AMTAP, reprezintă o critică la absurditatea războiului dintotdeauna. Acest flagel își pune amprenta asupra personalității indivizilor, modificându-le lumea și modul de a se raporta la realitate. De aceea, personajele acestei piese sunt generice. Matei Vișniec încearcă să redea femeia în tripla sa ipostază de mamă, fiică și soție. Același lucru se întâmplă și cu bărbatul. Dialogul dintre personaje vorbește despre absurditatea războiului, care răstoarnă realitatea, alternându-i semnificațiile. Calul, simbol al morții, este un laitmotiv al acestei piese.
Spectacolul Caii la fereastră va fi jucat pe scena teatrului „Husa na provázku”, pe 29 martie, ora 18.30 și 30 martie, ora 13.00.
Festivalul SETKÁNÍ/ENCOUNTER are o tradiţie de 26 de ani, iar la ediția din acest an vor participa 14 școli de teatru din Republica Cehă, Republica Moldova, Austria, Spania, Columbia, Croația, Iran, Israel, Italia, Polonia, Slovacia, Federația Rusă, Elveția.