Pianistul Sergiu Tuhuţiu va interpreta partituri de Beethoven şi Chopin în cadrul renumitei serii de concerte de prânz organizate la St Martin in the Fields din Trafalgar Square, vineri, 13 iulie 2012, începând de la ora 13.00. Sergiu Tuhuţiu este al patrulea pianist român în acest an care susţine un recital pe această prestigioasă scenă, în urma unui parteneriat dintre ICR Londra şi St Martin in the Fields.
Născut în 1983 în România, Sergiu Tuhuțiu a început să studieze pianul la vârsta de şapte ani. A urmat cursurile Univeristăţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar în anul 2002 a fost distins cu Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Muzică Francofonă din Baia Mare. A debutat cu Concertul nr.3 de Beethoven. În anul 2003 a participat, alături de violonistul Vlad Stănculeasa la Duo Sonata Masterclass din Lausanne (Elveţia), unde a studiat sub îndrumarea lui Bruno Canino şi a lui Pierre Amoyal. Sergiu Tuhuţiu este, de asemenea, iniţiatorul renumitului proiect „Piano Colours“, desfăşurat la Godot Theatre din Bucureşti, o serie de concerte cu invitaţi care îmbină repertoriul muzicii preclasice şi moderne cu jazz-ul sau folclorul. Din luna iulie a anului 2011, Sergiu Tuhuţiu a devenit bursier al London Masterclasses şi studiază cu pianista Norma Fisher.
St Martin in the Fields este una dintre cele mai renumite scene londoneze, situată în Traflagar Square. Aici concertează cu regularitate orchestra Academia Saint Martin in the Fields, înfiinţată în 1958, astăzi celebră în întreaga lume.
Mai multe informaţii pe site-ul ICR Londra