Publicațiile de artă românești, expuse la celebrul Tate Modern din Londra

La finalul acestei săptămâni,  între 19 și 21 mai 2017, se deschide, în capitala britanică, unul dintre cele mai mari târguri de publicații de artă din Marea Britanie - Offprint London. Aflat la cea de-a treia ediţie şi găzduit de celebrul muzeu de artă contemporană Tate Modern, evenimentul este o celebrare a artei tipografice și design-ului de carte din întreaga lume, deschis atât marelui public, cât și colecționarilor.

România este reprezentată pentru cel de-al doilea an consecutiv de Asociaţia P U N C H din Bucureşti care va prezenta, cu sprijinul Institutului Cultural Român, o selecţie a celor mai frumoase cărți de artă, printre care se regăsesc volume publicate de Asociaţia Culturală MONO & Fundaţia Culturală Jazz Banat, Galeria Posibilă, Archive Books, Salonul de Proiecte, alături de albume ale unor artiști precum Ciprian Mureşan şi Ștefan Sava. De asemenea, va mai fi prezentat volumul ‘Black Hyperbox’, prima publicaţie editată de P U N C H, lansat la sfârşitul lunii martie.

P U N C H este o librărie de profil și, în același timp, o platformă artistică, lansată la Bucureşti în anul 2014 și având ca obiectiv promovarea artiştilor, a micilor edituri specializate în publicaţii de artă, precum și a organizaţiilor şi instituţiilor culturale din România și Europa de Sud-Est care doresc să ajungă la un public mai numeros, divers şi internaţional. Librăria on-line oferă și o selecţie de publicaţii axate pe teorie şi practici contemporane în artă, arhitectură, fotografie şi design. Începând din acest an, asociația funcționează şi ca editură.

Offprint London este unul dintre cele mai mari târguri internaționale de carte cu profil artistic, desfășurat anual la Paris și, de curând, și la Londra, ce reuneşte peste 120 de editori de cărți de artă, fotografie, design, poezie, filosofie şi chiar muzică experimentală din peste 25 de ţări. Ediţia de anul trecut a Offprint London a atras peste 11.000 de vizitatori în cele 3 zile de desfășurare şi a mai inclus un program de performance-uri, talk-uri şi sesiuni de autografe.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect și programul ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon/