„KulTOUR mit Holender”. Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2021

Institutul Cultural Român de la Viena prezintă la sediul său, marţi, 18 iulie, la ora 18.00, proiecţia reportajului în limba germană „Timişoara – vizita unui oraş în schimbare” („Temeswar – Besuch einer Stadt im Umbruch”) din seria „KulTOUR mit Holender”, realizată şi difuzată de postul de televiziune austriac Servus TV. Evenimentul este programat cu ocazia aniversării lui Ioan Holender, născut în urmă cu 82 de ani la Timişoara, oraş care va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

Seria „KulTOUR mit Holender”, moderată de Ioan Holender, prezintă evenimente importante din sfera muzicii clasice, teatrului şi artelor vizuale. Ioan Holender călătoreşte în cele mai importante centre culturale din Europa şi prezintă activitatea instituţiilor de cultură, a artiştilor şi personalităţilor din mediul cultural.

Ioan Holender s-a născut pe 18 iulie 1935 la Timişoara. În anul 1959 s-a stabilit la Viena, unde a absolvit Conservatorul de Muzică. Între 1960 şi 1962 a activat ca prim bariton la Stadttheater Klagenfurt şi ca solist de operă şi de concert la Viena, St. Pölten ş.a. şi în 1966 la Opera Naţională Română din Timişoara, în Traviata şi Carmen. Din 1966 a devenit agent de impresariat artistic şi manager muzical la Agenţia de teatru „Starka”, pe care a făcut-o faimoasă în lumea artistică şi pe care a preluat-o după câtva timp, devenind „Agenţia de impresariat artistic Holender”. În 1988 a fost numit, de către prim-ministrul Austriei, secretar general al Operei de Stat din Viena şi al Volksoper Wien. Începând cu 1 aprilie 1992, Holender devine director general al Operei de Stat din Viena şi al Volksoper. În istoria Operei de Stat din Viena, din 1869 până azi, Holender a avut cel mai lung mandat de director, de 19 ani. S-a impus ca un manager novator al artei regizorale în operă. A fost adeptul unor concepte considerate avangardiste în epocă şi a lucrat cu regizori cu o viziune înnoitoare, cu puneri în scenă socotite îndrăznețe ale operelor vechi. În perioada 2007-2015 a fost director artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu” de la Bucureşti, iar în prezent este consilier artistic al Metropolitan Opera New York şi al Spring Festival Tokyo.

La mulţi ani, Ioan Holender!



© Florian Lechner

Institutul Cultural Român de la Viena, Argentinierstr. 39, 1040, Tel.: +431 319 10 81;

office@rkiwien.at; www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena