Institutul Cultural Român de la Viena organizează şi în acest an la Sărbătoarea Mărţişorului, expoziție în cadrul căreia sunt prezentate mărțișoare, lucrările unor artizani care promovează acest obicei românesc în Austria. Vor putea fi admirate mărţişoare croşetate, textile, realizate din pastă modelatoare, sau realizate prin tehnica scrisului pe boabe de orez.
Expoziţia va putea fi vizitată joi, 28 februarie, între orele 10.00 şi 20.00. Intrarea este liberă.
Mărţişorul a fost inclus în patrimoniul cultural al UNESCO în 2017.
„În numeroase ţări din estul Europei, de Întâi Martie, se dăruieşte o mică amuletă legată cu şnurul tipic alb şi roşu: un Mărţişor. Multe secole oamenii au crezut cu sfinţenie în puterile magice, de talisman, ale acestui minunat salut al primăverii.“ (Despina Leonhard, Mărţişorul: obicei şi legendă, con-thor Verlag, 2016).
„Mărțișor, Mărțișug sau Marț, obicei de 1 martie consemnat de etnologii începutului de secol XX, era prezent nu numai la români, dar și la bulgarii și albanezii din Balcani. Obicei pe care țăranii îl repetau în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor și a nenorocului. Copiilor li se lega o monedă de argint la mână cu un fir răsucit de lână sau de bumbac alb și roșu ca să fie feriți de boală, pe care aceștia îl legau după 12 zile în pom ca să fie pomul roditor, iar vitelor li se agăța fir roșu cu alb ca să fie sănătoase și la fel, bune de rod. Preluată de lumea urbană și devenită modă, firul de bumbac devenit fir de argint sau de aur, purtat drept colier și podoabă, ținut la piept, primit ca suvenir și mai nou cadou, povestea mărțișorului supraviețuiește în diferite forme până în contemporaneitate, de la firul simplu răsucit în alb și roșu până la mărțișorul virtual.” (Muzeul Național al Țăranului Român)