Gala Premiilor de Jazz, ediţia a VII-a

Gala Premiilor de Jazz, editia a VII-a

Luni, 12 aprilie 2010, ora 19.00, la Centrul Naţional de artă „Tinerimea Română" (str. Schitu Măgureanu nr.4) va avea loc Gala Premiilor de jazz pe 2009, ediţia a VII-a. Evenimentul este organizat de Fundaţia MUZZA în colaborare cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Institutul Cultural Român şi Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română".

Gala îşi propune să fie o sărbătoare a jazz-ului românesc, să evidenţieze şi să promoveze cele mai spectaculoase succese ale jazz-ului autohton din 2009. Juriul de specialitate, alcătuit din redactorii de jazz ai Radiodifuziunii Române Viorel Grecu, Daniela Nicolae, Anca Romeci şi Mirela Stoenescu-Tollea, alături de Alexandru Şipa (preşedintele juriului), a stabilit nominalizările pentru cele 10 categorii, iar în seara Galei vor fi anunţaţi laureaţii. Institutul Cultural Român va oferi un premiu în valoare de 1000 euro pentru Cel mai valoros muzician român din diaspora.

Fiecare muzician şi/sau formaţie laureată vor susţine un micro-recital. De asemenea, va fi organizată o expoziţie cu vânzare de cărţi, CD-uri şi DVD-uri ale premiaţilor.

Detalii suplimentare: www.fundatiamuzza.ro