- 9 May 2014
- Tags Icr Institutul cultural roman Ffe Studio Film
Deschiderea de gală a Festivalului Filmului European (Bucureşti, 9-15 mai; Tîrgu Mureş, 16-18 mai) a avut loc vineri seară, la Cinema Studio din Bucureşti, în faţa unei săli pline. Actriţa Ioana Flora, amfitrioana Galei, a arăta că pentru viaţa culturală din România „înseamnă foarte mult faptul că, timp de 18 ani, în plină perioadă de tranziţie nesfârşită, cineva s-a preocupat să aducă în România filme europene şi că a existat de fiecare dată public pentru asta“. Doamna Manuela Cernat, reprezentanta UCIN – gazda evenimentului – a arătat că valoarea acestui festival stă inclusiv în faptul că, în vreme ce nu departe de România vorbesc armele, la Bucureşti oamenii se adună în jurul filmului european. Vicepreşedintele ICR Liviu Jicman a relevat că tradiţia de 18 ani a festivalului e o confirmare a reuşitei unui proiect cultural ambiţios, care trebuie să continue. Nikolaos Karalekas, consul şi ataşat cultural al Ambasadei Republicii Elene la Bucureşti, s-a arătat încântat de faptul că ţara sa a putut prezenta un film atât de bun în deschiderea Festivalului Filmului European, de Ziua Europei.
Filmul prezentat în Gala de la Cinema Studio, Miss Violence (2011, r. Alexandros Avranas), este povestea unei familii aparent fericite, în realitate „o dramă neagră despre o familie disfuncţională, lipsită de emoţii, sub codul tăcerii“ (Hollywood Reporter), „care îţi taie răsuflarea“ (Variety), „extraordinară, şocantă“ (Indiewire).
Filmul a fost urmat de o discuţie între regizorul grec Alexandros Avranas, actriţa Eleni Roussinou şi public, moderată de criticul de film Andrei Rus. Regizorul grec a avut astfel ocazia de a vorbi despre arta sa, de a-şi provoca spectatorii nu doar prin filmul care tocmai fusese proiectat, ci şi printr-un dialog animat. Avranas a mărturisit că a lucrat aproape un an la scenariu, deşi primul draft fusese scris în trei zile, şi că povestea a fost inspirată dintr-o întâmplare reală petrecută în Germania. Mesajul intenţionat este unul politic: personajul principal, tatăl, reprezintă o clasă conducătoare nedreaptă, în al cărei regim de teroare victimele se complac pactizând cu călăul lor (îl „votează“ şi când au ocazia să aleagă altfel). Până la un punct.
Filmul Miss Violence va mai fi proiectat la Cinema Elvire Popesco miercuri, 14 mai, de la ora 16:30.
Vineri seară au mai avut loc două proiecţii, la Cinema Elvire Popesco: Băieţii şi Guillaume, la masă! (Franţa, 2013) şi documentarul McCullin (Marea Britanie, 2012), în faţa unui public numeros.
Intrarea la filmele Festivalului Filmului European este liberă şi se face pe baza unor bilete cu valoare nominală zero, care se obţin de la casele de bilete de la Studio, respectiv Elvire Popesco, în ziua proiecţiei.