- 18 May 2019 - 20 May 2019
- Tags Icr Festivalul Internaţional de Muzică Clasică de la Łańcut Icr varsovia
Cu ocazia împlinirii, anul acesta, a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Polonia, Institutul Cultural Român de la Varşovia, în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României şi Asociaţia România Culturală, va prezenta la Muzeul Palat de la Łańcut, în Polonia, expoziţia de fotografie cu titlul Familia Regală a României şi Polonia, prin lentila timpului. Expoziţia, curatoriată de dr. Anca Beatrice Todireanu, reuneşte imagini de la vizitele Familiei Regale a Românei în Polonia, respectiv ale înalţilor oficiali polonezi în România, în perioada dintre cele două Războaie Mondiale. Fotografiile provin de la Arhivele Naţionale ale României şi de la Arhivele Naţionale Digitale ale Poloniei, multe dintre acestea fiind prezentate în premieră publicului larg. Locul ales pentru prezentarea expoziţiei nu este întâmplător, Regele Ferdinand şi Regina Maria locuind chiar la acest palat în timpul vizitei pe care au efectuat-o în Polonia, în vara anului 1923. Din expoziţie fac parte şi imagini de la această vizită, însoţite de însemnări din jurnalul Reginei Maria.
Expoziţia va fi inaugurată în data de 18 mai 2019, chiar în cadrul festivităţii oficiale de deschidere a Festivalului Internaţional de Muzică Clasică de la Łańcut, eveniment de tradiție, recunoscut în Europa pentru valoarea interpreților invitați și a creațiilor camerale prezentate. La iniţiativa ICR Varşovia, ediţia din acest an a Festivalului cuprinde şi un program românesc, susţinut de muzicienii Mara Dobrescu (pian) și Andrei Kivu (violoncel), care vor interpreta lucrări ale compozitorilor români Paul Constantinescu, Horaţiu Rădulescu şi Doru Popovici, alături de lucrări de Zoltan Kodaly, J. S. Bach şi Dmitri Şostakovici. Recitalul artiştilor români va avea loc în data de 20 mai 2019, în Sala de Bal a Palatului de la Łańcut.
Pianista Mara Dobrescu și-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică „George Enescu", la clasa profesoarei Gabriela Stepan. Acordarea unei burse de studiu de către Guvernul Francez pe o perioadă de trei ani îi permite să absolve studiile Conservatorului Național Superior din Paris cu cele mai înalte distincții, ea devenind laureată a numeroase concursuri internaționale și bursieră a Fundațiilor Yamaha, Meyer, Tarazzi, Nadia și Lili Boulanger. De asemenea, a făcut un master în muzică contemporană la Conservatorul Național Superior din Geneva. Mara Dobrescu este invitată să concerteze în recital sau ca solistă atât pe cele mai importante scene din Paris: Théâtre Mogador, Théâtre de Chatelet, l'Auditorium du Musée d'Orsay, Cité de la Musique, Salle Cortot, Orangerie de Bagatelle, cât și în numeroase festivaluri ca Festivalul din Aix en Provence, PianoLille Festival, Saintonge Festival, ArsTerra Festival, dar și pe scena Concertgebouw din Amsterdam, Bozar și La Monnaie din Bruxelles. Susține recitaluri și concerte în Italia, Spania, Germania, Austria, Bulgaria, Rusia, Cehia, Statele Unite ale Americii, Japonia, Argentina, Australia. Mara Dobrescu se bucură de îndrumarea unor mari maeștri, precum Martha Argerich, Jean Claude Pennetier, Pierre-Laurent Aimard și Dominique Merlet.
Andrei Kivu a studiat violoncelul în România cu Anca Vartolomei și la Paris cu Marc Coppey, a fost invitat la master-classes cu George Lewis (profesor la “Columbia University” din New York, U.S.A), la master-classes și workshop-uri cu David Hykes și a fost artist în rezidență la Mons, Belgia (Pepinieres Europeenes pour Jeunes Artistes, 2000) și la Royaumont (Franța, 2013). A cântat ca solist cu Orchestre Royal de Wallonie (Mons, Belgia), New York University Orchestra (New York, USA), Katowice New Music Orchestra (Polonia), Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Simfonică Radio, Orchestra Philharmonia, Orchestra Academiei de Muzică din București, Silvestri Orchestra, Orchestre Traditions Musicales Francaises, New European Philharmonic Orchestra. De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii și distincții printre care: 2003 I.N.M.C. (International New Music Consortium), premiul „Uchimura 2002” (oferit de UNESCO), „Premiul de Excelență 2004” al UCMR, Premiul pentru Originalitate al festivalului de Jazz de la Cluj și multe altele. Andrei Kivu este primul violoncelist român care a interpretat integrala celor 6 Suite de J. S. Bach într-un singur concert. A fost invitat să cânte la „Royal Festival Hall” (Londra), la Merkin Hall (New York), la Onassis Cultural Centre (Atena) și la mari festivaluri internaționale precum „Wien Modern” (Austria), „Warsaw Autumn” (Polonia), la „ISCM World Music Days”, la „Parramasala” (Sydney, Australia, 2011), la „Japan Expo” (Paris, 2014) sau la Festival de la Francophonie (Budapest Music Center, 2016).
Curatoarea Anca Beatrice Todireanu este preşedinte al Asociaţiei „România Culturală” şi a realizat, în calitate de curator sau coordonator, numeroase expoziţii şi albume despre Regina Maria, fotograful Iosif Berman, Mănăstirea Văcăreşti, epoca Brâncovenească.