- 15 February 2018 - 1 April 2018
- Etichete ICR Bruxelles Românii şi Marele Război Willibrord van Beek Cornel Constantin Ilie
Institutul Cultural Roman Bruxelles și Ambasada României în Regatul Țărilor de Jos continuă seria de manifestări din 2018 consacrate marcării Anului CENTENAR cu prezentarea, în premieră, în Olanda, a expoziției foto-documentare „Românii și Marele Război” la Muzeul Huis Doorn.
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 15 februarie 2018, în prezența domnului Willibrord van Beek, Comisarul Regelui pentru provincia Utrecht, a E.S. Brândușa Predrescu, ambasadorul României în Regatul Țărilor de Jos, a domnului Jasper van Geijtenbeek, viceprimarul localității Doorn și a domnului Cornel Constantin Ilie, director adjunct al Muzeului Național de Istorie a României. Expoziția rămâne deschisă publicului până la 1 aprilie a.c.
Cu ocazia vernisajului, Mariana Preda, studentă la Conservatorul din Amsterdam, va interpreta, la nai, pasaje muzicale din Rapsodia română de George Enescu, Dansuri populare românești de Béla Bartók, Doina și Hora staccato de Grigoraș Dinicu și o suită folclorică românească.
“Expoziția “Românii și Marele Război” este de mare valoare pentru Muzeul Huis Doorn din mai multe considerente. Muzeul Huis Doorn este singurul loc din Olanda dedicat memoriei Primului Război Mondial. Expoziția permanentă din pavilionul muzeului evidențiază perioada neutralității Olandei în timpul Marelui Război. În plus, expoziția “Românii și Marele Război” permite vizitatorilor să compare două țări care au intrat în război ca țări neutre și au încheiat războiul în mod diferit. Pentru Muzeul Huis Doorn este de asemenea foarte important că domnitorul monarh al Regatului României, Ferdinand, a fost membru al dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen, ramura șvăbească a Casei de Hohenzollern. Muzeul Huis Doorn este reședința în exil a ultimului domnitor monarh al celeilalte ramuri franconiene a familiei, Wilhelm al II-lea de Hohenzollern”, a declarat Cornelis van der Bas, curator al Muzeului Huis Doorn și coordonator al proiectelor dedicate Primul Război Mondial.
Cele 30 de panouri foto-documentare ale expoziției “Românii și Marele Război” prezintă situația Regatului României în preajma Primului Război Mondial, contextul socio-politic intern și internațional, adoptarea neutralității (vara anului 1914), campaniile din 1916 și 1917 și ocupația Puterilor Centrale. Discursul istoric va fi completat de momente definitorii din istoria regalității românești și de exponate cu valoare estetică precum replici ale coroanelor regale ale Regelui Ferdinand și Reginei Maria, sceptrul regelui Ferdinand și uniforme militare. Materialele dedicate regalității au fost realizate de Muzeul Național de Istorie a României. Expoziția este organizată în colaborare cu Muzeul Huis Doorn.
Inițiată de ICR Bruxelles și Ambasada României în Regatul Belgiei, expoziția “Românii și Marele Război” s-a bucurat de prezența a 5.000 de vizitatori și a fost itinerată în 8 orașe belgiene în perioada decembrie 2014 – iunie 2016.
Conceptul expoziției este realizat de Arhivele Naționale ale României, de Muzeul Național de Istorie a României și de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Construit în anii ’60, Muzeul Național Huis Doorn este un punct istoric de referință în spațiul olandez reprezentând reședința imperială în exil (în perioada 1919-1941) a ultimului împărat german, Wilhelm al II-lea. Muzeul-castel păstrează autenticitatea vieții regale prin mobilierul de epocă și colecțiile de porțelan și găzduiește expoziția temporară “Between Two Fires” referitoare la poziția de neutralitate adoptată de Olanda în Primul Război Mondial.
Proiectul se încadrează în seria evenimentelor culturale organizate de Institutul Cultural Roman, prin Reprezentanțele sale din străinătate, în cinstea Anului CENTENAR.
Acces vernisaj: exclusiv pe bază de invitație.
Dată: joi, 15 februarie 2018, ora 14:00
Durata expoziției: 16 februarie - 1 aprilie 2018
Loc: Muzeul Huis Doorn, Langbroekerweg 10, 3941 MT Doorn