- 23 March 2015
- Etichete Institutul Cultural Roman ICR
Luni, 23 martie 2015, ora 18.00, va avea loc, la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, vernisajul Expoziţiei Internaţionale „Conexiuni Interculturale”. Evenimentul se va desfăşura în perioada 23 - 27 martie 2015 şi se circumscrie seriei de manifestări organizate de Ministerul Afacerilor Externe pentru marcarea celei de-a 60-a aniversări a României ca stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
În cadrul expoziţiei vor fi expuse lucrări de artă din colecţia Fundaţiei Inter-Art, reprezentând 94 de artişti din 60 de ţări, de pe toate continentele lumii. Dintre cei care expun, 30 de artişti vor reprezenta salonul de artă românească contemporană.
Vernisajul va avea loc în prezenţa domnului Michael Møller, directorul general al Oficiului ONU din Geneva, a domnului Lilian Zamfiroiu, preşedintele Institutului Cultural Român, a doamnei ambasador Maria Ciobanu, Reprezentantul permanent al României la ONU, şi a domnului Ştefan Balog, preşedintele Fundaţiei Inter-Art.
Ceremonia de inaugurare va mai cuprinde:
- Expoziţia personală „Culoarea viselor” de Ştefan Balog;
- Lansări de carte şi album: „Imagini din Aiudul de altădată" de Robert Lixandru şi Ioan Hădărig şi „Aripile cerului“ de Ioan Hădărig;
- Recital de muzică românească, oferit de Daniel Avram;
- Degustare de vinuri româneşti din regiunea Transilvaniei.
Organizatori:Ministerul Afacerilor Externe
Misiunea Permanentă a României pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva şi organizaţiile internaţionale cu sediul în Elveţia
Institutul Cultural Român
Departamentul pentru Relaţii Internetnice, Secretariatul General al Guvernului
Fundaţia „Inter-Art" Aiud
Centrul Cultural „Liviu Rebreanu" Aiud
Parteneri:
Consiliul Judeţean Alba
Primăria-Consiliul Local Aiud