Institutul Cultural Român şi Uniunea Arhitecţilor din România au plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziţiei „Arhitecţi români creatori de patrimoniu cultural II‟, care va avea loc pe 17 decembrie, ora 17.00, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38, Bucureşti).
Expoziţia „Arhitecţi români creatori de patrimoniu cultural‟ prezintă unele dintre cele mai importante opere de arhitectură edificate între anii 1869 şi 1989. Conceptul acestei expoziţii este evidenţierea evoluţiei temporale constante şi de calitate a spaţiului construit românesc, indiferent de vicisitudinile istoriei, de schimbare de regimuri politice, crize economice și financiare.
În această etapă, cercetarea a cuprins continuarea prezentării unor imobile din perioada interbelică, dar și a unor creații remarcabile din perioada socialistă 1949-1989, teatre, case de cultură, instituții, hoteluri, aeroporturi.
Continuitatea Şcolii Superioare de Arhitectură, care i-a păstrat printre profesori pe marii arhitecți interbelici, a creat premisele formării unor tineri arhitecți foarte talentați care au marcat cu operele lor această perioadă, precum Cezar Lăzărescu, Nicolae Porumbescu, Hans Fackelmann, Șerban Manolescu, Nicolae Vlădescu, Gheorghe Dorin, Constantin Săvescu, Gheorghe Leahu, Gheorghe Nadrag.
Expoziţia îşi propune punerea în valoare a patrimoniului arhitectural ca axă majoră de dezvoltare culturală şi, totodată, sublinierea contribuţiei arhitecturii la coagularea spiritului comunitar şi la dezvoltarea identităţii naţionale, indiferent de epocă.
La manifestare vor participa personalități ale vieții culturale.
Expoziţia va putea fi vizitată la ICR până pe data de 24 ianuarie 2014, între orele 9.00 – 17.00.