Institutul Cultural Român organizează turneul Teatrului „Nottara” în Ucraina, pe 24 noiembrie 2018, la Palatul Academic din Cernăuți
Institutul Cultural Român, Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice, în parteneriat cu Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina, organizează la Palatul Academic
Andrei Dósa, la Festivalul Internațional de Poezie „Sha’ar”
Festivalul Internațional de Poezie ”Sha'ar”, cel mai important eveniment de profil din Israel, va avea loc în perioada 22-24 noiembrie 2018 la Teatrul Evreo-Arab din Yaffo. Ediția din acest an va avea ca temă ”Identitatea” și va reuni în program atât
Aplauze pentru „Concertele Centenarului la Ateneu”, susținute de ICR
Doamna Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român, alături de domnul Mirel Taloș, vicepreședinte al ICR, au participat, joi, 22 noiembrie, la Ateneul Român, la un nou concert din seria „Concertele Centenarului la Ateneu“, realizată în parteneriat
Violonistul Valeriy Sokolov și dirijorul Christian Badea, într-un nou program din seria „Concertele Centenarului la Ateneu”
Pe 22 şi 23 noiembrie 2018, Filarmonica „George Enescu”, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, a programat un nou eveniment, în seria „Concertele Centenarului la Ateneu”. Dirijor este Chistian Badea, iar solistul invitat este violonistul ucrainean Valeriy
Expoziția „Searching for God” a lui Remus Țiplea, în cadrul EMOP Berlin - European Month Of Photography
ICR Berlin organizează, în perioada 28 septembrie – 23 noiembrie 2018, expoziția „Searching for God - Religious Denominations in Romania” a artistului Remus Ţiplea, în cadrul festivalului de fotografie EMOP Berlin - European Month Of Photography 2018. Vernisajul
Participarea Galeriei Borderline Art Space Iaşi în cadrul Târgului Internaţional LOOP Barcelona
În perioada 19 – 22 noiembrie 2018, Institutul Cultural Român susţine participarea Galeriei Borderline Art Space din Iaşi în cadrul „Târgului Internaţional LOOP Barcelona”, Spania. Borderline Art Space este o galerie de artă din Iași, care promovează arta
Lansarea volumului Soldații. Poveste din Ferentari de A. Schiop la Cracovia
Miercuri, 21 noiembrie, Institutul Cultural Român de la Varșovia invită publicul cracovian la un eveniment literar-cinematografic, cu participarea scriitorului Adrian Schiop, autorul volumului Soldații. Poveste din Ferentari. Cu acest prilej, scriitorul român își
O seară dedicată Reginei Maria a României, la ICR Londra
Miercuri, 21 noiembrie 2018, Institutul Cultural Român din Londra organizează, la sediu, un eveniment deosebit dedicat celei mai îndrăgite suverane a României, Regina Maria, parte din programul de celebrare a Centenarului Marii Uniri în capitala britanică. Invitata specială
Sanda Miller conferențiază la București, la invitația ICR
Institutul Cultural Român, prin intermediul reprezentanței sale de la Londra, organizează, în cadrul liniei de mobilitate a profesioniştilor culturali din alte ţări interesaţi să desfăşoare proiecte cu artişti şi organizaţii din România, o serie de evenimente
România, țară invitată la Festivalul de Film European de la Segovia
România va fi țară invitată la cea de-a XIII-a ediție a festivalului de film necompetitiv Muestra de Cine Europeo din Segovia, în perioada 14-20 noiembrie, ceea ce vine să confirme încă o dată interesul deosebit de care se bucură cinematografia românească
Institutul Cultural Român, partener principal al celei de-a XIII-a ediții a Festivalului SoNoRo
Institutul Cultural Român este partener principal al Festivalului SoNoRo, aflat la cea de-a XIII-a ediție, ce propune pentru anul acesta SIDE EFFECTS, „o invitație la explorarea efectelor secundare binefăcătoare ale muzicii”. SoNoRo se desfășoară în perioada
A XIII-a ediție a Săptămânii Filmului Românesc de la Budapesta
În perioada 15 – 19 noiembrie 2018, Institutul Cultural Român Budapesta organizează, în parteneriat cu Cinematograful de Artă „Uránia”, cea de a XIII-a ediție a unuia dintre cele mai importante programe culturale ale sale, „Săptămâna filmului românesc