Designeri florali români la expoziția mondiala Winter Moments with Flowers de la Bruges

Designeri florali romani la expozitia mondiala Winter Moments with Flowers de la Bruges

Talentul și creativitatea românească exprimate în cele mai spectaculoase creații florale pot fi admirate la expoziția de design Winter Moments with Flowers, unică în Europa, care va avea loc în spațiile expoziționale deschise în fostul spital medieval Saint-Jean din Bruges, în perioada 24 - 28 noiembrie 2017.


Artiștii români Anca Ungureanu și Ella Fodor vor transforma spitalul istoric Saint-Jean într-un spațiu de povești de iarnă, alături de creatori celebri din întreaga lume.

Tema ediției din acest an „Crăciunul în întreaga lume”, este inspirată din cărțile de aventură ale scriitorului francez Jules Verne (1828-1905). Fantezia va înconjura expoziția cu simbolurile explorării, ale scufundării în adâncuri și ale călătoriei în spațiu, similar celebrelor romane SF: "Ocolul pământului în 80 de zile", "Douăzeci de mii de leghe sub mări" sau"De la pământ la lună".

Pornind de la această temă, Anca Ungureanu și Ella Fodor s-au inspirat din romanul “Castelul din Carpați”, publicat de Jules Verne în 1892:

“Design-ul floral pe care îl vom expune în cadrul festivalului de la Bruges va conține elemente din această lucrare, cu atât mai mult cu cât acțiunea romanului se petrece în majoritate în Munții Carpați, în Transilvania. Am ales să reprezentăm floral, tocmai acest roman, pentru a aduce în fața publicului european prezent, “atmosfera” și“ parfumul” românesc. Și pentru că tema o impune, vom adăuga pe lângă acestea și “căldura” unui Crăciun românesc.”, descriu artistele inspirația și conceptul proiectului pe care îl vor prezenta la Winter Moments with Flowers.

Anca Ungureanu și Ella Fodor participă la această expoziție pentru a treia oară consecutiv, și vor susține demonstrații inspirate din tema generală a evenimentului și din magia sărbătorilor de iarnă românești.

“Am acceptat cu entuziasm invitația organizatorilor, de a reveni pe scena “Winter Moments with Flowers” din Bruges, pentru al treilea an consecutiv. Suntem onorate să facem parte și din comitetul de organizare al expoziției. Considerăm oportună implicarea noastră ca organizatori, în cadrul unui astfel de eveniment, tocmai din dorința de a construi legături și de a stabili contacte cu floriști de top mondial, cu furnizorii belgieni de pe piața de produse și servicii de profil și, nu în ultimul rând, cu ceilalți organizatori și finanțatori ai acestui eveniment. ”, au declarat artistele pentru ICR Bruxelles.

Spitalul istoric Saint-Jean, fondat la mijlocul secolului XII, găzduiește o colecție impresionantă de echipamente medicale și picturi, printre care cele șase capodopere ale pictorului flamand Hans Memling. Clădirea este una dintre cele mai vechi structuri spitalicești supraviețuitoare din întreaga Europă.

Anca Ungureanu și Ella Fodor sunt invitate cu regularitate la evenimentele de gen din Belgia. În perioada 22 - 25 septembrie 2017, au participat la a 22-a ediție a Festivalului Fleuramour, cel mai mare festival al design-erilor florali din întreaga lume, care se desfășoară anual la Castelul Alden Biesen, din provincia Limburg.

Artistele au transpus operele brâncușiene „Masa Tăcerii“ și „Poarta Sărutului“ în creații florale cu lemn de salcie, mușchi, flori de mușețel și frunze uscate, aduse special din România pentru expozitie.


Perioada: 24 – 28 noiembrie 2017

Loc: Hôpital Saint-Jean, Mariastraat 38 , Brugge