De Ziua Internațională a Poeziei, recomandăm versurile a doi tineri poeți ucraineni

La fiecare început de primăvară, de Ziua Internațională a Poeziei, sărbătorită pe 21 martie, Institutul Cultural Român le mulțumește poetelor și poeților cu care a colaborat, colaborează și va colabora. Cu acest prilej, ICR le transmite un gând bun tuturor celor care iubesc poezia – fie ea scrisă, citită, cântată, dansată, desenată, modelată, pe hârtie sau pe ecrane. Credem că poezia va dăinui (cel puțin) cât lumea, astfel că a-i ura de ziua ei „La mulți ani!“ ar fi redundant. Le dorim și celor care o fac, și celor care o apreciază, libertatea și tihna să se bucure cât mai mult de ea. Și recomandăm un grupaj de poeme foarte actuale semnate de doi tineri poeți ucraineni, din volumul Insula timpului (antologie și traducere de Ivan Pilchin, Editura Tracus Arte, 2019). Le mulțumim editorilor pentru permisiunea de a reproduce aceste poeme.

Lesyk Panasiuk

Octombrie

Dimineaţa ochii cad în cap

ca nişte bile în gaura de biliard

sfârşeşte lumea

din tine rămâne doar pulsul

Am dat pâine raţelor sălbatice

ah cum se aşază ele pe apă

nici nu observi cum se prelinge

sângele din geamurile blocurilor

Noaptea şi dimineaţa erau o raţă sălbatică

străzile erau gâturi

cu pene de cafenele şi magazine

şi penele creşteau printre degete

într-adevăr cele două zile nu s-au terminat

acest octombrie nu se va termina niciodată

Doream să fim nişte demoni pe case

sau să ne prefacem că suntem nişte lucruri la anticar

oricum nu ne-ar fi cumpărat nimeni

aş fi fost un vechi aparat de casă

iar tu o vază de porţelan

doar ca să rămânem

doar ca să nu plecăm

Nimeni nu a văzut cum noi cădem în întuneric

şi rămânem vii

rămânem fericiţi

nu vedea nimeni căci se uitau la sângele

care se tot ridica

iar noi cădeam şi uitam

uitam şi cădeam

O raţă a încercat să-mi smulgă cuvintele

din gurile altor raţe

ca pe cea mai bună pricopseală

Cuvintele furate nu mai pot fi rostite

limba nu-mi dă ascultare

şi limba e ca o haină de toamnă

cu nasturi rupţi ca nişte litere

Îmi rămâne să mai cred în această încăpăţânare de raţă

căci în fiecare atelier îmi repetă acelaşi lucru

nu avem astfel de nasturi

vedeţi poate găsiţi aici

îmi scriu adresa pe hârtie

mă petrec cu o privire confuză

Şi doar pulsul tău

umblă după mine

şi îmi vorbeşte cu vocea ta

De-ar fi un vis

Radioul e gol şi negru în interior

şi ziarele sunt publicate fără litere acum

Merg pe stradă

dar nu îmi aud paşii

observ un cunoscut pe partea cealaltă a străzii

îl strig vreau să-l salut

dar din gura mea ies gloanţele tăcerii

şi nu ştiu de ce ele nu seamănă cu gloanţele liniştii

Încep să-l strig cu mâinile

dar degetele mele sunt îndoite

degetele mele sunt strâmbe şi încovoiate

Dar e doar un vis

doar un vis

(din volumul Muzica de sub pământ)

Ecaterina Derişeva

pentru E.

ca o sticlă opacă

se revarsă apusul

spre marginea vieţii

floarea istoriei

s-a deschis în timpul războiului

orarul de lucru – nedeterminat

[în timpul deschiderii putem surprinde mirosul evenimentelor]

nu contează culoarea părului

unde ai un tatuaj şi dacă ne iubim

vieţile noastre sunt nişte pixeli

pe pânza pictată a morţii

unde garoafele din cimitir cresc tot anul

şi înfloresc

şi înfloresc

şi înfloresc

Topologia inflorescenţei

*

să închizi vocea interioară

[ ] ecoul

va creşte o floare neagră

va creşte o floare roşie

moartă

*

vântul

voci desprinse

şi totul începe

*

poemul construit prin viu grai

pierde un diftong

iar vorba

vorba

*

un fitil de partea cealaltă a vocii

taci cu prudenţă

taci

(din volumul Granițele continentului)