Conferința internațională „Importanța artei contemporane în promovarea patrimoniului cultural imobil în România” – ediția a doua
Asociația pentru Promovarea Culturii și Responsabilizare Civică (APCRC), în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR), organizează joi, 2 noiembrie 2017, între orele 10:00 și 21:00, la Casa Artelor – Direcția Județeană pentru Cultura Timiș (str. Augustin
FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 27-a. Conferințele Ateneului Român – George Banu în dialog cu Ion Caramitru
Un moment special al programului de manifestări culturale oferite publicului în cadrul Festivalului Naţional de Teatru îl va reprezenta dialogul public organizat pe scena Ateneului Român, ce va reuni două personalităţi de prima mărime ale lumii artistice contemporane,
„Casa de acasă” – Întâlnirea rezidenților din cadrul proiectului „Teatru de HUNDORF”
Institutul Cultural Român găzduiește în Sala Mare, pe 24 octombrie, începând cu ora 16. 00, reuniunea participanţilor la Şcoala de Vară „Teatru de HUNDORF” – „Casa de acasă”. Organizatorii - Asociația „Acasă la Hundorf”, alături de prietenii
„Forme fără fond și criticism: Moștenirea controversată a lui Titu Maiorescu”
Joi, 18 octombrie 2017, de la ora 18. 30 , are loc prelegerea în limba germană „Forme fără fond și criticism: Moștenirea controversată a lui Titu Maiorescu” susţinută de dr. Mădălina Diaconu la Institut für Österreichkunde (Hanuschgasse 3, 1010) din Viena.
Alina Şerban în dialog cu Cristina David la MuseumsQuartier din Viena
Marţi, 17 octombrie 2017, la ora 18. 00, în spaţiul frei_raum Q21 din MuseumsQuartier are loc un artist talk cu participarea curatorului Alina Şerban şi a artistei vizuale Cristina David. Vor fi abordate cele mai frecvente teme din practica de lucru a celor
Conferinţa internaţională Hands on! Future in children’s hands din Republica Cehă
Institutul Cultural Român de la Praga susţine participarea doamnei Raluca Bem Neamu, preşedinta Asociaţiei Da’DeCe la conferinţa internaţională Hands on! Future in children’s hands organizată de reţeaua Muzeelor copiilor din Europa, în perioada 11-14 octombrie
Conferinţa „Bucureştiul - Belle Epoque” susţinută de prof. univ. dr. Mariana Neţ la Universitatea Carolină de la Praga
Institutul Cultural Român de la Praga, în colaborare cu Catedra de limbă română a Facultății de Filologie din cadrul Universității Caroline de la Praga și Asociația de prietenie Cehia-România organizează în perioada 9-13 octombrie 2017 conferința intitulată
Simpozionul româno-turc „Figuri proeminente ale culturii române” (II). Nicolae Titulescu
Institutul Cultural Român “Dimitrie Cantemir” continuă seria de simpozioane științifice, reunite sub denumirea Figuri proeminente ale culturii române. Miercuri, 11 octombrie 2017, începând cu ora 10. 30 va avea loc cel de-al doilea simpozion româno-turc dedicat
Conferința cu tema „Holocaustul – o abordare interdisciplinară și diacronică”, organizată de Universitatea Kapodistria, în colaborare cu EUNIC Atena
În perioada 3 – 5 octombrie 2017, s-a desfășurat, la sediul Universității Naționale Kapodistria din Atena și la sediul Institutului Goethe, Conferința Internațională „Holocaustul – o abordare interdisciplinară și diacronică”, organizată de
Mapping Timişoara‒Capitală Culturală Europeană 2021
Institutul Cultural Român de la Viena în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în Austria şi EUNIC Austriacelebrează cea de-a 16-a ediţie a unui eveniment tradiţional din calendarul cultural austriac: „Ziua Cafelei“. Cu această ocazie, Café Museum
A zecea ediție a întâlnirilor literare AHAB Lesung, la Hamburg
Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii şi ICR Berlin, susţine participarea poeţilor români Teodor Dună, Robert G. Elekes, Andra Rotaru și Merlich Saia la cea de-a zecea ediţie a întâlnirilor literare AHAB Lesung. Evenimentul va avea
Dezbatere în jurul piesei „Căpcăuni” , în regia lui Eugen Jebeleanu, la Théâtre Ouvert de la Paris
Institutul cultural român de la Paris găzduiește luni, 2 octombrie 2017 dezbaterea cu tema „Călătorie în inima intoleranţei: a regăsi dragostea în mijlocul ororii”, cu ocazia mini-stagiunii piesei de teatru „Ogres” (Căpcăuni), care se joacă la Theâtre