- 10 May 2024
- Tags ICR Institutul Cultural Roman ICR Viena Rodica Vica Irina Marinas
Sopranele Rodica Vica și Irina Marinaș, acompaniate de Marija Autonović la acordeon, vor susține două concerte în cadrul evenimentului „SUNETELE CLIMEI – Dialoguri muzicale între energii regenerabile” miercuri, 15 mai 2024, ora 19.30, la Kulturzentrum Spittelberg im Amerlinghaus (Stiftgasse 8, 1070 Viena), și marți, 28 mai 2024, ora 19.30, la Galerie am roten Hof, Piaristengasse 1/II (Ecke Roter Hof, 1080 Viena). Evenimentele vor fi organizate de Asociația Vox Anima din Viena, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, al consiliului districtual Neubau și al consiliului districtual Josefstadt.
„Seria de concerte este un manifest muzical al sopranelor Rodica Vica și Irina Marinaș împreună cu acordeonista Marija Antunović prin care doresc să conștientizeze publicul asupra importanței tranziției energetice în sălile de concert și în spațiile neconvenționale. De multe secole, marii compozitori au fost inspirați de pământ sau de energia pe care o generează, cum ar fi soarele, apa sau vântul. Noi, muzicienii de astăzi, trebuie să ne implicăm mai mult ca niciodată în relația cu natura și, în special, cu durabilitatea și eficiența consumului de energie.ˮ - Rodica Vica
Repertoriu:
Johannes Brahms: „Klänge”
Gabriel Faure: „Au Bord de I’Eau”
Gabriel Faure: „La mer est infinie”
Alessandro Scarlatti: „Gia il Sole dal Gange”
Antonio Caldara: „Come raggio di Sol”
Samuel Barber: „Sure on this shining night”; „Rain has fallen”
Claude Debussy: „Fleur des Bles”
Johannes Brahms: „O kühler Wald”
Franz Schubert: „Die Erde”
Franz Schubert: „Der Atlas”
Franz Schubert: „Am Meer”
Franz Schubert: „Auf dem Flusse”
Franz Schubert: „Wasserfluth”
Franz Schubert: „Die Wetterfahne”
Franz Schubert: „Selige Welt”
Franz Schubert: „Am Strome”
Franz Schubert: „Auf den Wasser”
Franz Schubert: „An die Sonne”
Franz Schubert: „An die Natur”
Robert Schumann: „An die Sonnenschein”
Robert Schumann: „Waldesgespräch”
Robert Schumann: „Erstes Grün”
Robert Schumann: „Danksagung an den Bach”
Rodica Vica este solistă invitată a multor opere și filarmonici atât din România cât și din străinătate fiind considerată una dintre cele mai interesante voci ale generației sale. Soprana debutează pe scena Operei bucureștene în 2010, urmând mai apoi să colaboreze permanent cu această instituție, interpretând roluri principale în operele „Flautul fermecat” (Regina Nopții) și „Don Giovanni” (Donna Anna) de W. A. Mozart, Rita de G. Donizetti, Rosina din „Bărbierul din Sevilla” de G.Rossini, Alcina de G. Fr. Haendel. Rodica Vica este câștigatoarea a numeroase premii la concursuri naționale si internaționale: Premiul I la Concursul Internaţional de muzică barocă „La Stravaganza” Cluj- Napoca, Premiul II la Concursul Radiodifuziunii Române „Drumul spre celebritate”, Premiul pentru cea mai Buna Interpretare Muzicală în cadrul Trofeului „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreţi, ș.a. Activitatea artistică actuală a sopranei Rodica Vică include premiera mondială a oratoriului „Strigoii” de George Enescu alături de Rundfunk Sinfonieorchester Berlin la Konzerthaus Berlin sub conducerea muzicală a lui Gabriel Bebeșelea, Gala OTP Bank la Sala Bela Bartók- Müpa Budapesta, „Canto Barocco” la Teatro La Fenice, „Gloria” de Antonio Vivaldi alături de Accademia Bizantina condusă de Ottavio Dantone în deschiderea Festivalului Baroc Varazdin, „La Lumiere Comique” la Festivalul de Muzică Veche de la Budapesta și BaRockIN’Transylvania cu orchestra Musica Ricercata, „Matthäus Passion” de J.S. Bach sub conducerea dirijorală a lui Cristian Măcelaru la Ateneul Român, „Poemes pour mi” de Olivier Messiaen alături de Filarmonica Transilvania sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal, concert în cadrul Lunii Oedip la Londra, serată inclusă în evenimentele premergătoare premierei operei enesciene la Royal Opera House Covent Garden.
Irina Marinaș a călătorit în jurul lumii pentru a-și face educația muzicală. Născută în România, soprana și-a început studiile în orașul natal, Râmnicu Vâlcea, luând lecții de pian la vârsta de cinci ani. Un deceniu mai târziu, a început să studieze canto clasic la Montreal, Canada. Este absolventă a Școlii de Muzică Schulich a Universității McGill, unde a fost eleva lui Stefano Algieri. Irina Marinaș și-a completat studiile în Salzburg, Austria, la Universitatea Mozarteum unde a obținut un masterat la clasa Horianei Brãnișteanu și a lui Josef Wallnig. Debutul sopranei a avut loc în 2009 la Operafestival di Roma, în rolul Susanna din Le Nozze di Figaro de Mozart, rol pe care l-a interpretat din nou în 2011 la Festivalul Sommer Oper Bamberg. Imediat după aceea, doamna Marinaș a fost angajată ca membră a Ansamblului Musiktheater din Koblenz, Germania, unde a cântat roluri precum Anne Trulove („The Rake's Progress”), Gretel („Hansel și Gretel”), Pamina („Flautul fermecat”), Adina („L'Elisir d'Amore”), Marzelline („Fidelio”), Micaela (Carmen), Stella (Un tramvai numit dorință), Susanna (Nunta lui Figaro) și Tatiana (Eugene Onegin). În prezent, doamna Marinaș locuiește la Viena, Austria, și lucrează la nivel internațional ca freelancer.
Marija Antunović și-a început educația muzicală în Serbia. Acolo a terminat școala primară și liceul de muzică în clasa de acordeon a profesorului Dragan Mirković. Din 2016, locuiește și studiază la Viena, la Universitatea Privată de Muzică și Arte a orașului Viena, la clasa profesorului universitar Grzegorz Stopa. Și-a luat licența în interpretare concertistică a acordeonului cu distincții, iar în prezent studiază pentru un masterat, precum și pentru pedagogie instrumentală și vocală. A câștigat numeroase premii la concursuri naționale și internaționale ca solistă și ca membră a unui ansamblu. Pe parcursul carierei sale muzicale a participat la festivaluri de renume, precum Wien Modern, unde a lucrat împreună cu celebrul compozitor Georg Friedrich Haas. A cântat pe unele dintre cele mai renumite scene, inclusiv la Volksoper din Viena. Marija Antunović este academiciană a Academiei Jeunesse-Oorkaan 2023/24.
Participarea la eveniment se va face la adresa de e-mail voxanimavienna@gmail.com.