- 21 November 2017 - 21 November 2017
- Tags Minsk Belarus Concert Ziua nationala a romaniei 21 noiembrie 2017
Ambasada României în Republica Belarus, în
parteneriat cu ICR, organizează, pe 21 noiembrie 2017, un recital al celebrului duo Remus Azoiței
(vioară) și Eduard Stan (pian) la Minsk.
Evenimentul de diplomație publică și culturală marchează Ziua Națională a României și, pe de altă parte, omagiază 25 de ani de
la stabilirea relațiilor bilaterale diplomatice între România și Republica Belarus. În program, în prima parte, va fi o selecţie din capodopere semnate de Johannes Brahms, Claude Debussy and Camille Saint-Saëns. În partea a doua a programului va fi interpretată Sonata nr. 3 pentru vioara si pian in La minor, op. 25 "în caracter popular românesc'' de George Enescu.
Concertul va avea loc în Sala Mare a Filarmonicii de Stat, în colaborare cu Academia Națională de Muzică și va fi urmat, pe data de 22 noiembrie, de un curs public de ore de măiestrie, susținut de cei doi muzicieni în cadrul Academiei de Muzică, cu o abordare tematică a vieții și operei lui George Enescu.
PROGRAM 21 NOIEMBRIE
J. Brahms - Sonata nr. 2 în La major, op. 100
C. Debussy - Sonata pentru vioară si pian in sol minor L 140
C. Saint-Saëns - Introducere şi Rondo Capriccioso, op.28
G. Enescu - Sonata nr. 3 pentru vioara si pian in La minor, op. 25 ''în caracter popular românesc''
Remus Azoiței a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din orașul său natal, Galați. În 1995, a absolvit Conservatorul din București la clasa lui Daniel Podlovski. După absolvire violonistul român a obținut o bursă de studii la Juilliard School din New York, unde a studiat cu Dorothy Delay și Itzhak Perlman, la finalul pregătirii sale obținând titlul de Master of Music. Artistul a concertat în săli prestigioase, precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall din Londra, Teatro La Fenice Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena. A participat la festivaluri muzicale la Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg și Santander. A colaborat cu artiști renumiți, printre care îi amintim pe Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling şi Adrian Brendel.
Remus Azoiței a fost solist al unor ansambluri de renume precum: Berlin Kammer Orchester, Orchestre National de Belgique sau Orchestre Philarmonique de Radio France. În 2005, a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy la Festivalului Internațional George Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio și televiziune din Europa, incluzând BBC, Arte și Mezzo. A înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară și pian de George Enescu, alături de pianistul Eduard Stan. "Gramophone" descria stilul rafinat și vibrant al lui Remus Azoiței, un interpret care combină temperamentul, măiestria și eleganța execuției într-un mod special. În 2009, cu sprijinul ICR, a susținut un turneu de 15 concerte în Europa și America, alături de pianistul Eduard Stan. După debutul său în capitala americană, ziarul "Washington Post" nota: Azoiței cântă cu sensibilitate melodică fluentă și tehnică strălucitoare. În 2001, Remus Azoiței a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din istoria Academiei. În 2007, a pus bazele Societății Enescu din Londra, fiind unul din membrii fondatori, precum și directorul său artistic, poziție pe care o ocupă în continuare. În 2005, a fost decorat de către Președintele României cu titlul de Ofițer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013, Regele Mihai al României i-a conferit titlul de ofițer ar Ordinului „Coroana României”.
Eduard Stan, pianist, născut la Brașov, este fondatorul Festivalului George Enescu din Heidelberg/Mannheim (2005). A susținut concerte în Europa și Statele Unite ale Americii în săli de concerte de renume precum Carnegie Hall din New York, Kennedy Center din Washington DC, Konzerthaus şi Philharmonie din Berlin, Konzerthaus din Viena, Salle Cortot din Paris, Concertgebouw din Amsterdam, Auditorio Nacional din Madrid, Lussemburgo Philharmonie, Palais des Beaux Arts şi Flagey din Bruxelles, Praga Rudolfinum, Gasteig din Monaco, Musikhalle din Hamburg, Konserthus din Stockolm, Queen’s Hall din Copenhaga şi la National Concert Hall din Dublin. Artistul a apărut la Festivalul pentru pian din Massenet și Lille în Franța, la Festivalul George Enescu în România, la Mid-Europe Festival din Republica Cehă, la Brunswick Classix Festival în Germania, la Festival Schumann Galway în Irlanda și la Festival Bourglinster în Luxemburg. În 2010 a debutat cu Filarmonica George Enescu la Ateneul Român din București interpretând concertul de Grieg sub bagheta dirijorului Christian Badea. Student al Arie Vardi, Karl-Heinz Kämmerling şi Martin Dörrie, Eduard Stan a absolvit Academia de Muzică și Teatru din Hanovra unde a obținut și diploma de master. De asemenea, a beneficiat de lecții de dirijorat în cadrul aceluiași institut.
În ultimii cincisprezece ani Eduard Stan a dezvoltat un duo artistic de succes cu violonistul Remus Azoiței. Împreună au înregistrat operele complete pentru vioară și pian de George Enescu. "Gramophone" notează că pianistul Eduard Stan este memorabil de suplu, plin de grație în ritm și atingere, atribute vitale, muzica sa fiind comparată cu cele mai bune momente ale marilor muzicieni, precum Wilhelm Kempff.