Miercuri, 9 mai 2012, de la ora 20.00, Auditorium Giovanni Agnelli din Torino va găzdui un concert de gală susținut de soprana Anita Hartig și tenorul Teodor Ilincăi, acompaniați de Orchestra Filarmonicii din Torino, dirijată de Francesco Pasqualetti. Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, cu sprijinul Institutului Cultural Român, în parteneriat cu Salonul Internațional de Carte, Fundația pentru Carte, Muzică și Cultură, Primăria orașului Torino, Regiunea Piemonte și Provincia Torino, cu ocazia participării României ca țară invitată de onoare la cea de-a XXV-a ediție a Salonului Internațional de Carte de la Torino.
În cadrul ceremoniei inaugurale, Piero Fassino, primarul orașului Torino și Rolando Picchioni, președintele Fundației pentru Carte, Muzică și Cultură vor fi decorați cu Ordinul Meritul Cultural în Grad Ofiţer, care le-a fost conferit de preşedintele României pentru „contribuția excepțională avută la promovarea culturii și limbii române, precum și a imaginii României în Republica Italiană”.
Programul concertului va cuprinde piese originale şi prelucrări din creaţia lui George Enescu, Charles Gounod, Léo Délibes, Giacomo Puccini, Pietro Mascagni, Johann Strauss, George Grigoriu, Pablo Sorozábal, Franz Lehár, Giuseppe Verdi.
Intrarea la eveniment se face pe bază de invitație.
Parteneri media: TVR, Radio GRP Torino, Radio Torino International, Radio Centro 95, Spot 80, Ora României