Luni, 28 aprilie, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, București) va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie Canonicon de Dan Mihalcea. La eveniment va lua cuvântul prof. univ. Corneliu Medvedov.
Expoziția cuprinde 20 de lucrări realizate în maniera clar-obscur și detaliu. Fotografiile reprezintă o selecție dintr-o serie pe care autorul le-a realizat în decursul a cinci ani de pelerinaje pe care le-a făcut la mânăstirile din țară.
Expoziția este deschisă în perioada 28 aprilie - 7 mai 2014.
„Fotografiile reprezintă eşantioane ale realităţii concrete transpuse prin detalii, mai ales, şi prin plastică afectivă. Este fotografia care rămâne dincolo dar şi dincoace de prezentul meu. Prin fotografiile mele încerc o extindere a timpului şi o reducere a spaţiului. Spaţiul concret într-un timp relativ este ceea ce vreau să descopăr prin clarobscur şi prin detaliu. «... unele mici amănunte de detaliu», aşa spune bătrânul Muşatescu prin vocea Mizei. Graba de a vedea şi de a cunoaşte cât mai multe are ca rezultat suprimarea văzului.“ – Dan Mihalcea
Dan Mihalcea este regizor, operator de imagine și artist fotograf. A absolvit Facultatea de Arte, Specializarea Regie de Film și Televiziune, a Universității Hyperion din București. S-a format ca om de televiziune la Râmnicu Vâlcea la cele două televiziuni locale, Vâlcea 1 și Etalon, la care a lucrat din 1995 până în 2002, succesiv, ca editor de montaj, regizor de montaj, operator de imagine, realizator de film documentar. Din 2003 a lucrat ca regizor artistic, regizor de platou, operator de imagine și operator de film la mai multe televiziuni centrale și la Studioul Sahia Film.