- 21 November 2022
- Tags ICR INDIA BETWEEN TWO WORLDS CALCUTTA NEW DELHI
Pe data de 22 noiembrie, la Universitatea din Calcutta și, respectiv, pe 24 noiembrie, la Universitatea Jawaharlal Nehru din New Delhi, agenda evenimentului include următoarele prelegeri:Liviu Bordaș:Mircea Eliade and Indian Studies in Romania, Mihaela Gligor: Maytreyi Devi – Na Nayante – the story behind,Carmen Mușat-Coman:Amita Bhose, from great Ganges to Bucharest.
Liviu Bordaş a studiat la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, de la licenţă până la doctorat, şi, ca visiting student, la Facultăţile de Indologie ale Universităţilor din Viena, Roma, Heidelberg şi Florenţa. A urmat un masterat în sanscrită la Universitatea din Pondichéry (India), iar în prezent definitivează teza de doctorat la Special Centre for Sanskrit Studies al Universităţii Jawaharlal Nehru din New Delhi. Este autorul cărţii Iter in Indiam, Imagini şi miraje indiene în drumul culturii române spre Occident (Polirom, 2006). Are în pregătire pentru tipar volumele Eliade secret şi Comentarii la legenda Meşterului Eliade.
Mihaela Gligor, pasionată de viața și opera lui Mircea Eliade, de filosofia și istoria religiilor, studii indiene și istoria intelectuală interbelică, este cercetător științific în filosofia culturii la Academia Română, Institutul „George Barițiu”, Cluj-Napoca; fondator și director al Centrului Clujean pentru Studii Indiene (2014) la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca și coordonator de doctorat în cadrul Școlii Doctorale de Relații Internaționale și Studii de Securitate; membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj.
Carmen Mușat-Coman este fosta studentă și colaboratoare a Amitei Bhose. Carmen este fondatoarea editurii Cununi de stele din București, unde a publicat exclusiv toate lucrările Amitei Bhose. Până în prezent, editura a publicat 41 de cărți ale Amitei Bhose: manuale, studii, articole, traduceri.