- 12 January 2023
- Tags Timisoara Capitala culturala europeana 2023 Daniela Ratiu Robert Serban Petre Ionutescu Andra Mateuca
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită la Stockholm, joi, 12 ianuarie 2023, de
la ora 18.00, printr-un recital de poezie și
muzică susținut de artiști timișoreni. În 2023, anul în care Institutul
Cultural Român sărbătorește 20 de ani existență, Timișoara a fost desemnată
Capitală Culturală Europeană. O parte dintre scriitorii acestui oraș, Robert
Șerban, Daniela Rațiu, Andra Mateucă, își vor prezenta, la Stockholm,
câteva poezii în limba română, recitate în limba suedeză de actrița Adriana
Savin. Poeziile au fost traduse în limba suedeză de Åsa Apelkvist,
iar între momentele poetice vor fi intercalate momente muzicale susținute de
trompetistul timișorean Petre Ionuțescu.
Cu ocazia evenimentului, va fi anunțat calendarul celor mai importante evenimente din agenda culturală a Timișoarei, Capitală Europeană în 2023.
Ziua Culturii Naţionale este celebrată în fiecare an pe data de 15 ianuarie şi reprezintă data naşterii poetului national Mihai Eminescu. Evenimentul din Capitala Suediei este organizat de ICR Stockholm, în colaborare cu Primăria Municipiului Timișoara, Centrul de Proiecte Timișoara și Ambasada României în Regatul Suediei.
***
Robert Şerban este realizatorul și moderatorul emisiunii culturale Piper pe limbă (TVR Timișoara și TVR 3), redactor al revistei Orizont, președinte al Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. Autor al mai multor cărți de beletristică, majoritatea de poezie. A participat la festivaluri internaționale de literatură și a susținut lecturi publice din creația sa în Serbia, Elveția, Germania, Austria, Ungaria, Israel, Polonia, Ucraina, Cehia, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Danemarca, Belgia, China. Volumul Cinema la mine-acasă a obținut Premiul revistei Observator cultural pentru cea mai bună carte de poezie din anul 2006 și Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara.
Daniela Rațiu, jurnalistă și scriitoare stabilită în Timișoara , a publicat volumele ”Ciorap cu firul dus”, (2005), ”Staniol” (2018), ”Anestezia. Un singur poem”(2022), „Ochelari cu damă”(2005), ”In Vitro”(2007), ”Măcelarul îi citea pe ruși”(2016), ”Cinci luni care au salvat România. Matrioșka. Războiul Hibrid și războiul lui Dragnea cu România” (2022). În 2015, a fost unul dintre finaliștii concursului de scenarii HBO, coautor ”Pauker” (biopicture despre Ana Pauker). În calitate de jurnalist a lucrat la Ziua de Vest, Evenimentul Zilei – Editia de Vest, Ziare.com, a scris editorial la evz.ro, adevărul.ro. A publicat în newsweek.ro, lapunkt.ro.
Andra Mateucă a fost membră a Cenaclului studențesc ”Pavel Dan” din Timișoara și a Asociației ” Pro Arta” Timișoara, participând la diverse proiecte culturale. A apărut cu colaje de versuri în antologii și reviste literare și a publicat trei volume de poezie: Incognito (2001), Duminica e o poză cu tine (2015), Peste calea ferată au trecut toate vacanțele (2018), Distilăria de urgență (2020). Publică pe platforme culturale precumlapunkt.ro.
Petre Ionuțescu,trompetist, artist multi-instrumentist, compozitor şi producător muzical, stabilit în Timișoara. Este membru fondator al formaţiilor Funky Growl şi Blazzaj, dar şi fondator al asociaţiei Romanian Brass Society. A colaborat cu diverşi artişti de pe scena muzicală autohtonă: Alexandrina, Subcarpaţi, Negură Bunget, Thy Veils, Makunouchi Bento şi alţii. Pe plan solo a devenit cunoscut datorită proiectului Trompetre, cu care a lansat, în 2016, albumul "Maria Radna Live". Împreună cu artistul Daniel Dorobanţu a lansat albumul "Cartea de piatră" şi vinyl-ul "Alive at Gărâna Jazz Festival", propunând o muzică la intersecția dintre ambient, modern classical și jazz.
Mai multe informații despre Timișoara, Capitală Culturală Europeană: aici.