Miercuri, 14 octombrie 2009, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38), va avea loc lansarea volumului Scrieri de istoria artei şi de critică plastică de Ştefan Neniţescu, apărut la Editura Institutului Cultural Român. Cartea va fi prezentată de criticii de artă Adina Nanu, Ioana Vlasiu şi Pavel Şuşară.
Unul dintre cei mai cunoscuţi şi temuţi cronicari de artă din anii 1920-1930, colaborator la BBC în timpul războiului, condamnat pe viaţă de regimul comunist, Ştefan Neniţescu se numără printre marii esteticieni români ai perioadei, alături de Tudor Vianu, Alexandru Busuioceanu, Petru Comarnescu. Volumul apărut la Editura ICR, îngrijit şi prefaţat de Adina Nanu şi cu o postfaţă semnată de Florica Cruceru, reuneşte articole interbelice, dar şi texte publicate după eliberarea sa din închisoare în 1964. „Recitite în prezent, ele oferă o mare surpriză: în comparaţie cu comentariile conjuncturale sau aprecierile călduţe, învăluite în exprimări absconse şi sofisticate, la care se reduce în general critica de artă actuală, tabletele semnate de Ştefan Neniţescu par mici eseuri (...), conţinând fiecare poanta sa proprie, datorită scăpărării gândului viu şi sensibilităţii acute." – Adina Nanu