În raport cu Legea 356 din 11 iulie 2003 (cu modificările OUG nr.27, din 13 iunie 2012), cu reglementările ulterioare, sunt necesare dezvoltări și schimbări în direcția sincronizării activităților la Institutul Cultural Român. Le rezum aici:
1. Va trebui redefinit ceea ce-și propune Institutul Cultural Român, căci „inițierea, organizarea și dezvoltarea capacității asociative….”, cum se spune în documentele institutului, nu sunt suficiente. În fapt, ICR ar trebui să aibă ca scop major producerea de noi valori de cultură și civilizație, reprezentarea și promovarea culturii și civilizației poporului român în țară și în lume, luată în întregime. Deci, accentul se mută pe producerea de valori.
2. Cultura este conștiința de sine a unui popor și, în același timp, prefigurarea existenței lui viitoare. În continuitatea și calitatea dezbaterii culturale se etalează astăzi forța unui popor. ICR trebuie să-și asume, să încurajeze și să întrețină dezbaterea culturală de bună calitate în care cetățenii României să se exprime și să-și regăsească vederile. Contribuția la elaborarea de proiecte „România 2020” va trebui să aibă prioritate. Deci accentul se mută pe configurarea alternativelor de evoluție a României și articularea proiectelor corespunzătoare, în locul actualei stagnări a dezbaterii.
3. Pe scena Europei și a lumii a devenit din nou limpede – inclusiv în cursul crizei începute în 2008 – că „societatea informației” și „societatea cunoașterii” (atât de licitate astăzi) au nevoie de un complement, care este „societatea înțelepciunii”. România actuală are nevoie de o reflecție pricepută asupra călăuzirii în viață, în istorie, în lume. Prin prevederi corespunzătoare, va trebui asumată completitudinea culturii și civilizației actuale și faptul că ICR se obligă să cuprindă, în arcul culturii, informații, cunoștinte, dar și vederi generale, concepții, viziuni. Europa rămâne multilinguală, iar limba română va trebui consolidată ca limbă europeană. Vom cultiva memoria trecutului, vom contribui la rezolvarea problemelor prezentului și vom prefigura și pregăti viitorul.
4. În înțelegerea și practicarea culturii din România, s-a rămas la o concepție neoromantică ce lasă prea puțin loc științelor, economiei, dreptului și tehnologiei în spațiul culturii și civilizației. Dacă privim documentele ICR din anii recenți, suntem izbiți de această înțelegere restrictivă și caducă a culturii și civilizației. Accentul trebuie mutat pe sprijinirea activităților generatoare de ipoteze, concepte, descoperiri cognitive, inovații tehnologice, înnoiri de viziune și pe cultivarea și etalarea științelor în România. Reglementările și organizarea ICR vor trebui să reflecte o asemenea privire contemporană asupra culturii și civilizației.
5. Experimentele împrospătează cunoașterea, iar experiementele culturale sunt indiciu de tinerețe. Multe dintre initiațivele culturale pornite din România s-au realizat, însă, în altă parte. ICR s-a preocupat, în ultimii ani, să etaleze noi experimente, dar eșecurile nu sunt mai puține decât reușitele. Atunci când este vorba despre reprezentarea culturii naționale, ICR trebuie să pună în prim plan inițiativele culturale reușite, operele validate, autorii care au creat efectiv momente istorice, iar toate acestea există în România. O schimbare de accent, în favoarea operelor validate, este indispensabilă daca vrem să asigurăm prestigiu cultural țării noastre.
6. România se află, la rândul ei, în mediul unei lumi dinamice, în care fiecare cetățean resimte continuu bombardamentul informațiilor, reclama agresivă a produselor, asaltul apelurilor, ofensiva ideologiilor. Nu ne putem sustrage acestora. ICR trebuie, însă, să mute accentul de pe simpla adaptare la lumea din jur, pe elaborarea de puncte de vedere, de perspective și de abordări originale, făcând din România nu doar un spectator al situației, ci locul de emergență al ideilor noi, conform ponderii ei istorice.
7. În orice cultură vie, noi si noi generații caută să-și facă loc și lupta pentru recunoaștere. Nu se reușește, însă, nicăieri fără efort tenace, munca asiduă și organizată, talent bine folosit. Orice pretendent la recunoaștere are nevoie de operă proprie. În lumea culturii, legitimitatea o oferă opera. Cum s-a spus foarte exact pe meleagurile noastre, tinerețea implică trufie, dar competența și meritul sunt altceva. Tema conflictului generațiilor, exploatată copios în România ultimilor ani, nu a dus la nimic bun: nu a ieșit o operă demnă de acest nume din acest conflict. ICR trebuie să mute neîntârziat accentul, în evaluarile pe care le face, pe faptul simplu și hotărâtor al valorii operei. Nici afinitățile sau afilierile, nici vârsta, nici alte considerente nu dispensează pe cineva de înfruntarea întrebării simple privind opera proprie și valoarea acesteia.
8. Organzațiile profesionale, universitățile și asociațiile de creatori sunt de revitalizat în România de astăzi. ICR trebuie să se preocupe de această temă și să ofere sprijin, inclusiv material, în acest sens. Dar, oricât de importantă este organizația sau instituția – iar importanța acestora este adesea crucială – personalitatea este subiectul ultim al creației. ICR trebuie să mute accentul acțiunilor sale de încurajare, stimulare, sprijinire a creației pe personalități – pe acei oameni care au oferit deja o garanție a succesului întreprinderii lor culturale. Trebuie pus capăt risipei resurselor pe improvizații și aranjamente subiective.
9. Cultura este plasată, inevitabil, în mediul intereselor economice si politice. Fiecare om de cultură îmbrățișează un ideal de umanitate, cu toate implicațiile civice, morale, politice de neocolit. Poți să nu aparții niciunui partid (să fii, deci, apartinic), dar nu poți fi apolitic. Ramâne valabil ceea ce o contemporană spunea: „nici Iisus din Nazaret nu a fost apolitic”, căci, în sublimele sale spuse era un proiect de umanitate. Conform legislației, ICR trebuie să mute accentul pe cultivarea unui sănătos pluralism ferindu-se de parti pris-uri pentru politici respinse de cetășenii țării. Menirea sa primordială este să contribuie la dezvoltarea culturii dezbaterii argumentative a punctelor de vedere diferite și la încurajarea reflexivității în societate.
10. Cultura se promovează în virtutea valorii, dar cu cheltuieli. Promovarea culturii costă. ICR trebuie să mute accentul pe întrebări hotărâtoare – ce, cât, cum, unde este prezentă cultura româna în lume? – și să facă multe operațiuni neglijate: asigurarea prezenței cărților românești în bibliotecile lumii, consacrarea de idei românești, folosirea cu rezultate a burselor, cooperarea cu editurile de referință străine, ameliorarea situației corpului de traducători, mărirea accesului cititorului român la cărțile de referință universală, sporirea relevanței propriilor edituri, contactul continuu al autorilor cu publicul, instituirea de premii reale pentru opere cu impact societal semnificativ etc. Un inventar actual al datelor prezenței românești în cultura lumii este necesar, iar noi investiții în cultura română vor fi făcute.
11. Personalul a fost lovit – sub toate aspectele – prin reglementările din 2009-2010, incat reconstrucția structurilor și primenirea posturilor sunt indispensabile. Personalitățile de referință ale literaturii, științei, artelor plastice, filmului, teatrului, muzicii, teologiei și filosofiei, ale speciilor de creație reprezentate cu succes în cultura română, vor fi invitate să-și promoveze idei și inițiative competitive în ICR. Valoarea va trebui să primeze în orice situație. Piața este cel mai bun reglator al economiei, dar, în domenii precum educația și cultura, piața nu este, în nici o țară civilizată, singurul reglator. Valorile nu sunt întotdeauna epuizate de valorile ce se stabilesc pe piață. Cei care lucrează în administratia ICR vor trebui sa aibă experiența minimă a creației, pregătire în management și diplomație culturală și să-și asume promovarea abordărilor multiple deschise în cultura română, într-un dialog lărgit al culturilor, cu capacitatea comparatistică corespunzatoare. Vom găsi locul din care să aibă impact personalitățile de prim plan ale vieții românești actuale. Vom folosi aportul cultural al diasporei. Vom sprijini formarea și afirmarea unor noi generații de personaliăți culturale. Vom debirocratiza și defeudaliza ICR, încât orice cetățean român să se poată adresa cu încredere instituției spre a-și realiza proiecte culturale competitive. O nouă organigramă, un nou regulament se află în pregatire, iar Parlamentului României și comisiilor de specialitate ale acestuia le vor fi prezentate programe și proiecte de importanță majoră, spre aprobare.
12. Imaginea României în lume nu ar fi trebuit să fie depreciată grăbit, cum a fost în ultimii ani, socotind-o simplă propagandă. Se știe că imaginea unei țări este parte a competitivității generale a acelei țări. Imaginea României se compune din ceea ce face fiecare român și, mai ales, din creațiile veritabile pe care cetățenii țării noastre le propun lumii. Românii sunt asemenea oricărui alt popor, iar cultura lor a arătat de nenumărate ori că nu este mai prejos. ICR va pune în relief universal diversitatea și bogăția culturii române, faptul că, la rândul ei, această cultură își dezvoltă – în respectul legalității, democrației și demnității umane – abordări variate, înnoitoare și competitive. ICR nu este aservit vreunui curent ideologic, politic sau estetic, ci numai interesului public al imbogățirii culturii române și promovării ei adecvate în secolele de continue revoluții – în cunoaștere, în felul de viață al oamenilor, în felul lor de a vedea lumea – în care trăim. ICR își va asuma, la rândul său, pluralismul întelept al secolului 21.
Andrei Marga
Președinte ICR
septembrie 2012
